Antena 3 CNN Actualitate Educație Ziua Educației 5 octombrie. Noile legi ale educației: Bacalaureatul va fi complet diferit

Ziua Educației 5 octombrie. Noile legi ale educației: Bacalaureatul va fi complet diferit

Ana Iorga
1 minut de citit Publicat la 10:53 05 Oct 2022 Modificat la 10:53 05 Oct 2022

Noul ministru, Ligia Deca, nu a făcut încă vreun un anunţ în privința adoptării. S-ar putea să le modifice: proiectul are deja 10 mii de amendamente depuse de societatea civilă şi iscă în continuare controverse.

Şi cea mai controversată măsură este examenul de admitere în colegii. Mulţi contestă ideea si spun că asta ar încuraja meditaţiile cu profesori din interiorul acelor unităţi de învăţământ.

Conform proiectului, Bacalaureatul va fi complet diferit începând cu 2027. Va fi compus din două probe scrise obligatorii, pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările. 

O probă va fi la limba și literatura română, si cu subiecte de gramatică. Iar cunoştinţele de matematică, ştiinţe reale, istorie, geografie şi ştiinţe socio-umane vor fi testate printr-o probă unică.

Elevii din clasa pregătitoare nu vor mai primi calificative, conform proiectului. Iar notele de la Sport sau Muzică vor dispărea complet, indiferent de anul de studiu. La aceste materii, elevii vor vedea doar dacă au fost admişi sau respinşi.

Va apărea şi portofoliul elevului, care va include rezultatele din catalogul electronic din toţi anii de şcoală, dar şi rezultatele evaluărilor din clasele a 2-a, a 4-a şi a 6-a.

Dirigintele şi consilierul şcolar vor face o recomandare de orientare şcolară obligatorie pentru fiecare elev, la finalul clasei a 8-a, pe baza Portofoliului. Nici această măsură n-a fost primită prea bine în spaţiul public.

În cazul învățământului superior, cea mai controversată măsură rămâne desfiintarea Consiliului care se ocupa de verificarea plagiatelor. Menținerea rectorilor în funcție pe viață este o altă problemă semnalată de societatea civilă.

Zi liberă în România pentru toți elevii și profesorii 

Conform structurii anului școlar 2022-2023, toți elevii și profesorii vor beneficia de o zi liberă cu ocazia Zilei Internaționale a Educației.

De asemenea, în această lună elevii vor avea și prima vacanță din anul școlar, în perioada 24-30 octombrie.

În fiecare an, elevii și profesorii beneficiază de o zi liberă în luna octombrie, mai exact de Ziua Internațională a Educației. Această sărbătoare pică pe data de 5 octombrie, zi în care nu se organizează cursuri, iar elevii și profesorii au liber.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole