Ziua Armatei Române este sărbătorită, în fiecare an, pe 25 octombrie, pentru a marca ziua în care armata română a reușit să elibereze Transilvania de Nord de sub ocupatia germano-maghiară, după Bătălia de la Carei, din anul 1944.
Potrivit MApN, Ziua Armatei României va fi sărbătorită printr-o serie de ceremonii organizate în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare din teatrele de operaţii în care sunt dislocaţi militarii români, precum şi în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în capitalele statelor unde ţara noastră are reprezentanţe permanente.
În Bucureşti, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I, va fi organizată o ceremonie militară şi religioasă şi se vor depune coroane şi jerbe de flori.
Cu această ocazie, va fi şi o ceremonie de depunere a jurământului militar de către studenţii anilor I ai Academiei Tehnice Militare şi ai Universităţii Naţionale de Apărare, urmată de schimbarea gărzii la Mormântul Ostaşului Necunoscut şi activităţi de survol al unor aeronave ale Forţelor Aeriene Române.
O ceremonie militară şi religioasă se va desfăşura şi la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial, din faţa Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I".
Miercuri seara, de la ora 19:00, are loc retragerea cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional - Calea Victoriei - Bd. Regina Elisabeta - Bd. Mihail Kogălniceanu - Splaiul Independenţei - Bd. Eroilor Sanitari - Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu - Şoseaua Cotroceni - Bd. Iuliu Maniu - Bd. General Paul Teodorescu - Bd. Timişoara - sediul Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul".
Vor fi organizate, de asemenea, ceremonii de Ziua Armatei în mai multe zone ale României, precum și în alte țări, conform MApN.
"Ceremonii similare vor avea loc în principalele garnizoane din ţară, la Monumentele eroilor, precum şi la cimitire şi la monumente ale ostaşilor români din Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Federaţia Rusă, Polonia, Republica Moldova şi Ungaria", precizează MApN, potrivit Agerpres.