Antena 3 CNN Show Tabloid Zina Dumitrescu, abandonată şi uitată de propriul fiu într-un azil

Zina Dumitrescu, abandonată şi uitată de propriul fiu într-un azil

1 minut de citit Publicat la 10:08 14 Mar 2016 Modificat la 10:08 14 Mar 2016

Retrasă din lumina reflectoarelor de mai mulţi ani, Mama Zina a fost abandonată în azil chiar de cel pe care-l numea lumina ochilor ei, fiul ei, Cătălin. Angajați ai stabilimentului au dezvăluit pentru Libertatea că acesta a uitat de luni bune de existenţa mamei sale şi de nevoile ei.

De mai bine de trei ani, Mama Zina locuieşte într-un azil de lux unde fiul său, Cătălin, a mutat-o din casa ei. Şi dacă la început tânărul o vizita periodic şi îi achita lunar taxa de cămin, de o bună perioadă de timp, se pare, Cătălin n-ar mai fi dat pe la mama sa şi ar fi… uitat să plătească taxa pentru şederea şi îngrijirea ei în aşezământul cu pricina.

O mai vizitează fostele manechine

Potrivit apropiaților creatoarei, dar și surselor din rândul angajaților azilului, deși au trecut Sărbătorile de iarnă, Revelionul, 1 Marie, 8 Martie, Cătălin nu a mai vizitat-o şi nici nu a mai căutat-o la telefon. Nu i-a adus flori, mărţişoare sau bunătăţi, aşa cum s-ar fi așteptat de la un fiu iubitor. “Ba mai mult, atunci când patronul căminului i-a dat mesaj că mama lui nu se simte bine şi că ar avea nevoie de spitalizare, Cătălin nu a dat niciun semn înapoi. Ca şi cum nu l-ar interesa. Apropiaţii Zinei sunt revoltaţi. Cred că sunt şase luni de când fiul ei nu a mai vizitat-o şi nu s-a mai interesat de ea. Pensia Zinei acoperă o mică parte din taxele de cămin, iar patronul o ţine pentru că s-a ataşat de ea”, a mai spus sursa noastră, făcând referire și la datoriile acumulate în ultimele luni.

Cea care a fost cândva una dintre cele mai frumoase femei din România îşi trăieşte bătrâneţea alături de alţi vârstnici, la margine de Bucureşti, într-o cameră pregătită special. “O mai vizitează câteva dintre manechinele ei şi acestea îi mai aduc fructe, sau produse cosmetice sau flori. Din când în când mai vin jurnalişti, dar atât. Petrece împreună cu ceilalţi bătrâni şi cu personalul din cămin”, a mai adăugat sursa noastră care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Până la închiderea ediției, fiul Zinei nu au putut fi contactat pentru a comenta informațiile, în schimb, proprietarul azilulului a invocat confidențialitatea și și-a menținut discursul întro notă conciliantă: ”Nu am de ce să-mi fac griji”.

Etichete: Zina Dumitrescu azil
Citește mai multe din Tabloid
» Citește mai multe din Tabloid
TOP articole