Antena 3 CNN Actualitate Zile libere pentru părinţi, dacă epidemia de COVID închide şcolile. Cine beneficiază şi cum se face cererea

Zile libere pentru părinţi, dacă epidemia de COVID închide şcolile. Cine beneficiază şi cum se face cererea

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 16:00 28 Aug 2020 Modificat la 16:00 28 Aug 2020

În document, se arată că unul din părinţii copilului care nu va mai merge la şcoală din cauza suspendării cursurilor va primi zile libere plătite, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, potrivit mediafax.ro.

Condiţii, pentru ca părinţii să aibă libere

Pentru aceasta, trebuie îndeplinite următoarele condiţii, după cum se arată în ordonanţa de urgenţă:

- au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie antepreşcolară;
- celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere.

Când nu pot să aibă părinţii zile libere

Sunt şi cazuri în care nu se aplică OUG menţionată, dacă unul din părinţi este într-una din situaţiile următoare:

- este în concediu de creştere a copilului;
- este asistentul personal al unuia dintre copiii aflaţi în întreţinere (în cazul copiilor cu dizabilităţi);
- este în concediu de odihnă/concediu fără plată;
- are raportul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului;
- nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.

Cum se pot obţine aceste libere

Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinţi, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul. Pentru a beneficia de zilele libere, unul dintre părinţi va trebui să semneze o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că celălalt nu a depus şi el o astfel de cerere. 

Şi părinţii din familii monoparentale vor avea dreptul să ia aceste zile libere, se mai arată în OUG care urmează să apară în Monitorul Oficial.

Prevederile cuprinse în OUG adoptată de Guvern sunt similare celor aplicate până la finalul anului şcolar 2019-2020, în baza Legii 19/2020.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole