Antena 3 CNN Politică Dragnea: Azi, Iohannis va primi un răspuns privind premierul. Ședință în PSD, pentru desemnarea unui nou prim-ministru

Dragnea: Azi, Iohannis va primi un răspuns privind premierul. Ședință în PSD, pentru desemnarea unui nou prim-ministru

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 14:13 28 Dec 2016 Modificat la 14:13 28 Dec 2016

UPDATE 17.44 - Sorin Grindeanu este noua propunere de premier a PSD și ALDE pe care cele două partide o vor înainta președintelui Klaus Iohannis. Anunțul a fost făcut de președintele PSD, Liviu Dragnea, într-o conferință de presă.

UPDATE 14.13 - Președintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis, miercuri, că președintele Klaus Iohannis va primi în cursul zilei un răspuns în ceea ce privește premierul țării.

”Azi, Klaus Iohannis va primi un răspuns privind premierul”, a spus șeful PSD.

Totodată, președintele social-democraților a completat că nu a fost contactat de președinte, după ce Iohannis a respins ieri propunerea PSD de premier, Sevil Shhaideh.

UPDATE 12.40 - PSD ar urma să anunţe miercuri, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional, noua propunere de premier, care nu va fi Liviu Dragnea, iar dacă preşedintele Klaus Iohannis va respinge şi această nominalizare, social-democraţii intenţionează să înceapă demersurile pentru suspendarea din funcţie a şefului statului, au precizat surse politice, potrivit News.ro.

Conform acelorași surse, au existat presiuni puternice în partid pentru suspendarea lui Klaus Iohannis, după ce preşedintele a respins-o pe Sevil Shhaideh.

UPDATE 11.18 - La ora 16, va avea loc o ședință a Comitetului Executiv Național al PSD, în care se va formaliza o decizie privind propunerea de premier.

UPDATE 10.50 - Președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că are o soluție aproape cristalizată în ceea ce privește propunerea de premier, potrivit Antena 3.

Dragnea nu a vrut însă să spună numele social-democratului.

Multe voci din PSD susțin că miercuri se va ieși cu o altă propunere de premier pentru președintele Klaus Iohannis, astfel că social-democrații ar renunța la Sevil Shhaideh.

----------------------------

Știrea inițială 08.48

Este zi decisivă, miercuri, în tabăra PSD-ALDE pentru desemnarea unui nou premier. Social-democraţii au convocat deja Comitetul Executiv al partidului în încercarea de a găsi o nouă soluţie pentru Palatul Victoria. 

Totul vine după ce Sevil Shhaideh, propusă de PSD pentru funcţia de premier, a fost respinsă de preşedintele Klaus Iohannis

Anunţul a fost făcut într-o declaraţie de presă care nu a durat nici măcar un minut. Iohannis nu şi-a motivat decizia şi a cerut liderilor coaliţiei să desemneze pe altcineva

La câteva ore de la anunţul preşedintelui a venit şi replica PSD. Liviu Dragnea a lansat un atac la adresa şefului statului, pe care l-a acuzat că vrea să provoace o criză politică

Liderii PSD-ALDE au anunţat ca iau în calcul inclusiv suspendarea lui Klaus Iohannis. 

Mai mult, PSD şi ALDE iau în calcul constituirea unei comisii, care să analizeze dacă Iohannis a încălcat sau nu Constituţia.

Preşedintele PSD a criticat şi modul succint în care Klaus Iohhanis a făcut anunţul de respingere a candidaturii lui Sevil Shhaideh.

În ceea ce priveşte posibilul risc la adresa securităţii naţionale, pe care l-ar reprezenta soţul lui Sevil Shhaideh, Liviu Dragnea crede că o atenţionare în acest sens nu ar fi venit din partea SRI.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole