Antena 3 CNN Actualitate Locale Pământul se zguduie din nou! Zgomote puternice au însoţit două cutremure de suprafaţă în această dimineaţă

Pământul se zguduie din nou! Zgomote puternice au însoţit două cutremure de suprafaţă în această dimineaţă

Gabriela Mladin
<1 minut de citit Publicat la 09:17 09 Mai 2023 Modificat la 09:20 09 Mai 2023

Cele două seisme au avut loc în județul Gorj, la trei minute distanță între ele. 

Seismele au avut o magnitudine de 2,9 pe Richter, însă oamenii din această zonă sunt speriaţi de aceste mişcări tectonice.

La Gorj, cutremurele sunt mai rare în ultimul timp, însă în noaptea de luni spre marţi două seisme s-au produs în această zonă seismică, fiind resimțite mai ales în localităţile  în care au avut loc şi celelalte.

Seismele au avut loc imediat după miezul nopții, având epicentrul în zona Runcu, acolo unde oamenii susțin că s-au auzit și zgomote puternice. 

Citeşte şi: Seismologi islandezi, chemaţi să analizeze cauzele cutremurelor din Oltenia

Conform INFP, acestea s-au produs la 00:33 și 00:36, la o adâncime de 7 kilometri, iar magnitudinea ambelor cutremure a fost de 2,9 pe scara Richter. 

După trei minute de la primul seism, a fost anunțat un al doilea cutremur, la ora 00:36, acesta fiind tot un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.9, la adâncimea de 7.1 km.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole