Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a îndemnat luni pe aliaţii săi occidentali să autorizeze Kievul să lovească Rusia cu arme cu rază de acţiune lungă, pentru "a opri avansarea" armatei ruse în estul Ucrainei, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Ucraina nu poate opri avansarea armatei ruse pe front decât printr-o singură decizie pe care o aşteptăm de la partenerii noştri: decizia asupra capacităţilor cu rază de acţiune lungă", a declarat Zelenski în faţa ambasadorilor ucraineni reuniţi la Kiev.
În acelaşi context, Volodimir Zelenski a declarat că forţele ucrainene controlează peste 1.250 de kilometri pătraţi şi 92 de localităţi în regiunea rusă Kursk, scenă, începând din 6 august, a unei ofensive ucrainene de o amploare fără precedent.
"Luptătorii ucraineni îşi continuă operaţiunile defensive în zonele desemnate în regiunea Kursk. Până la această dată, forţele noastre controlează peste 1.250 de kilometri pătraţi din teritoriului regiunii Kursk şi 92 de localităţi", a spus Zelenski.
Potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenki, printre obiectivele ofensivei se numără crearea unei "zone tampon" pe teritoriul rus şi diminuarea potenţialului de luptă al armatei ruse.