El a înregisrat și distribuit pe rețelele sociale un discurs cu ocazia Zilei statalității ucrainene, în condițiile în care forțele ruse au lansat la primele ore ale dimineții cel puțin 20 de rachete dinspre Belarus asupra regiunilor Cernihiv şi Kiev.
"A fost o dimineață neliniștită. Din nou teroarea rachetelor, dar Ucraina nu va ceda. Nu ne vom lăsa intimidați!", a subliniat Zelenski.
Ziua statalității ucrainene este o sărbătoare instituită chiar de actualul președinte în 2021 și se celebrează separat de Ziua independenței Ucrainei, marcată la 24 august.
Ea are și o semnificație istorică, fiind ziua în care Marele cneaz Volodimir al Kievului, Volodimir, a adoptat creștinismul, la 28 iulie, anul 988.
"Ucraina este un stat independent, liber și indivizibil. Și așa va fi pentru totdeauna!", a transmis Zelenski în mesajul său.
În conflictul declanșat de Rusia pe 24 februarie și care a intrat în cea de-a șasea lună, Ucraina a pierdut până acum controlul asupra a aproximativ 20% din teritoriul său, conform unei estimări făcute chiar de președintele de la Kiev.