Antena 3 CNN Actualitate Zeci de tineri s-au călcat în picioare la un concert în Bucureşti: "Era să murim! A fost ca la Colectiv"

Zeci de tineri s-au călcat în picioare la un concert în Bucureşti: "Era să murim! A fost ca la Colectiv"

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 14:10 17 Apr 2022 Modificat la 14:17 17 Apr 2022

Concertul a avut loc, seara trecută, într-o locaţie de strada Băiculeşti din Bucureşti, acolo unde fusese anunţat un concert de trap.

Zeci de tineri, în special adolescenţi şi adolescente, au participat la concert, însă, la un moment dat, s-a creat o îmbulzeală uriaşă, iar tinerii au început să se calce în picioare pentru a ieşi din locaţie.

Imaginile au fost postate pe reţelele sociale de cei care au reuşit să iasă, aceştia postând mesaje precum "Colectiv" sau "Era să murim".

O mămică din Bucureşti, care a mers cu fiica ei la concert, ne-a explicat că a fost norocoasă să iasă la timp.

"Asta s-a întâmplat aseară la evenimentul Trapsodia. Spaţiul plin de copii şi adolescenţi. Poate investighează cineva fenomenul. Am fost cu fiica mea, noi am avut noroc că eram la uşă şi am ieşit repede din îmbulzeală", a scris Irina.

Pe imagini se poate observa cum adolescenţii încearcă să iasă din locaţie şi se calcă în picioare, în timp ce unii dintre copii se află întinşi pe podea, iar agenţii de pază încearcă să îi scoată afară.

La un moment dat, un tânăr a fotografiat o mulţime de pantofi, dar şi sticle sparte şi telefoane mobile împrăştiate pe jos, fotografia fiind însoţită de mesajul "Era să murim!".

"În noaptea de 16/17 aprilie 2022, în jurul orei 00.40, prin apel 112, Secția 2 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că în  pe parcursul unui concert, ce se desfășura într-o hală din sectorul 1, un participant ar fi pulverizat cu un spray iritant-lacrimogen.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției, precum și echipaje medicale. Au fost identificate nouă persoane, care părăsiseră incinta. Au fost evaluate medical, dar nu au necesitat transport la spital.

Ulterior, o unitate spitalicească din sectorul 1, a sesizat, tot prin intermediul 112, că o persoană s-a prezentat la camera de gardă acuzând o stare de rău, pe fondul inhalații unei substanțe iritante, persoană care a participat la același spectacol.

S-a stabilit contextul în care a fost organizat spectacolul și se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase", se arată într-o informare a Poliţiei.

Etichete: București
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole