Străinii care vor să înveţe limba română pot începe la o şcoală de vară organizată de Universitatea din Bucureşti. Cursurile sunt ţinute de profesorii Facultăţii de Litere, de academicieni şi de lectori invitaţi din centre universitare din străinătate. La ediţia de anul acesta, timp de 2 săptămâni, cursanţi din 15 ţări îşi vor perfecţiona româna sau o vor descoperi pentru prima dată la orele pentru începători.
„Mă numesc Zvonimira, vin din Croaţia şi sunt aici pentru şcoala de vară”, a spus una dintre tinerele care participă la aceste cursuri.
Acestea sunt primele fraze pe care participanţii reuşesc să le formuleze deja după câteva zile de cursuri intensive. Se poate înscrie oricine vrea să înveţe, de plăcere sau în interes de serviciu, limba română.
Străinii pot alege lecţiile de începători, cele pentru nivel mediu sau pentru avansaţi. Iar la final cunoştinţele lor sunt certificate.
Alexandru Nicolae, directorul școlii de vară- „Cursul durează 2 săptămâni, la sfârșit studenții dau un examen și primesc un atestat de limbă care le certifică nivelul de cunoștințe lingvistice atins. E un certificat cu credite transferabile europene. Deci funcționează ca orice diplomă europeană”.
Şcoala de vară a Universităţii din Bucureşti are deja o tradiţie de peste 6 decenii.
Sorin Costreie, prorectorul Universităţii din Bucureşti- „Scoala nu este doar de limba română. Este de cultura și civilizație românească. Deci învață despre Romania, geografie, istorie, cultură în primul rând, fac vizite la muzee prin țară, interacționează, discută despre România”.
La ediția din acest an participă 30 de cursanți din Europa, America şi Asia.