Ministerul Afacerilor Externe informează că au revenit în țară 76 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Olandei, din cauza măsurilor de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei.
Printre cetățenii români care au revenit în țară se regăsesc persoane care se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos.
Au rămas blocați în Olanda din cauza pandemiei
Revenirea în țară a fost asigurată cu o cursă aerienă specială operată de compania Tarom, pe ruta București-Amsterdam-București, precizează MAE.
Demersurile autorităților române au permis și revenirea unor cetățeni străini, rezidenți în România, respectiv un cetățean francez, un cetățean german, un cetățean britanic, un cetățean italian, un cetățean bulgar, un cetățean canadian și un cetățean sirian.
Pandemia de coronavirus s-a soldat cu cel puţin 430.289 de decese în întreaga lume, din decembrie până acum.
De la apariţia virusului au fost semnalate peste 7.794.930 de cazuri de infectare în 196 de ţări şi teritorii.
Dintre cei infectaţi, cel puţin 3.513.400 s-au vindecat.