Antena 3 CNN Economic Alte zeci de mii de români vor primi vouchere de alimente. Când ajung cardurile cu bani la oameni

Alte zeci de mii de români vor primi vouchere de alimente. Când ajung cardurile cu bani la oameni

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 00:00 12 Apr 2023 Modificat la 07:33 12 Apr 2023

Tot astăzi, ministrul Marcel Boloş a precizat că voucherele de alimente au fost încărcate cu bani, termenul fiind decalat înainte de Paşte, pentru ca românii să se poată pregăti pentru sărbătorile pascale.

De asemenea, pachetele cu cele 24 de kilograme de alimente urmează să ajungă şi ele la români.

"Cardurile pentru alimente și mese calde au fost încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a virat astăzi (marţi - n.r.) suma de 623.874.750 lei pentru alimentarea a 2.406.112 carduri cu a doua tranșă de 250 de lei din 2023 oferită prin programul "Sprijin pentru România". 

Marcel Boloș: "Am urgentat procedurile pentru ca sprijinul să ajungă înainte de Paște"

Anul acesta se acordă șase tranșe de ajutor pentru alimente și mese calde, o dată la două luni", se arată în comunicatul MIPE.

"Astăzi au fost virate sumele pentru a doua tranșă de anul acesta, adică a tranșa a VI-a din program, de care vor beneficiază peste 2,4 milioane de români. 

I-am rugat în mod expres pe colegii mei să facă toate diligențele pentru ca cei 250 de lei să ajungă la oameni cu două săptămâni înainte față de cum era stabilit, pentru ca românii vulnerabili să nu aibă pe cap grija mesei de Paște, ci să se poată concentra pe purificarea şi transformarea sufletului, rugăciune și fapte bune. 

De asemenea, din 23 martie am început distribuirea unei noi tranșe de pachete alimentare, deși planificarea era făcută pentru luna aprilie, tocmai pentru ca beneficiarii să aibă și cei 250 de lei și un pachet de 25 kg alimente înainte de sărbători", a declarat ministrul Marcel Boloș.

Încă 90.000 de români vor beneficia de vouchere de alimente

O altă veste bună pentru români este că alţi aproape 90.000 de oameni vor beneficia de vouchere de alimente şi vor primi cardurile în mai.

"Separat de cei 2.406.112 de români care au deja card, au fost incluse pe listele de beneficiari eligibili actualizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale alte 89.387 persoane, pentru care urmează să se emită și distribuie cardul în cursul lunii viitoare", se mai arată în comunicatul de presă.

Județele cu cei mai mulți beneficiari de vouchere pentru alimente și mese calde sunt: București (122.000), Suceava (90.879), Iași (90.196), Dolj (89.801) şi Bacău (82.410).

Cine beneficiază de vouchere de alimente și mese calde

- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023

- persoanele - copii și adulți - încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023

- familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023

- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023

- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social

- persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

În cursul anului trecut, românii eligibili au primit alte patru tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, ultima fiind virată în data de 19 decembrie 2022 pentru 2.368.907 de români.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole