35 de civili, inclusiv trei copii, au fost răniți în urma unui atac aerian rusesc asupra unui bloc de apartamente cu 12 etaje din orașul Harkov, care a provocat și un incendiu, potrivit The Kyiv Independent.
„Operaţiunea de salvare din Harkov continuă. Un atac aerian rusesc. O clădire rezidenţială obişnuită, o clădire cu mai multe etaje, a fost avariată. Există un incendiu şi moloz între etajele 9 şi 12”, a transmis preşedintele Volodimir Zelenski pe aplicaţia de mesagerie Telegram, potrivit sursei citate.
Zelenski a postat fotografii cu blocul respectiv, spunând că operațiunile de salvare sunt în desfășurare. Toate ferestrele au fost aruncate în aer.
Oleh Syniehubov, guvernatorul Harkovului, a declarat că şi infrastructura civilă a fost avariată.
Douăsprezece persoane au fost spitalizate, iar altele se află sub dărâmături, a mai transmis Syniehubov.
Și zeci de mașini au fost avariate, potrivit acestuia.
„Lumea trebuie să ajute la apărarea Ucrainei de avioanele militare ruseşti, de zecile de bombe ghidate care iau vieţi de ucraineni în fiecare zi. Această teroare poate fi oprită", a precizat Zelenski.
Rusia neagă că ar viza în mod intenţionat civilii, în ciuda faptului că a ucis mii de civili de când a invadat Ucraina în 2022.