Antena 3 CNN Actualitate Social Zeci de bombe au fost găsite în Arad: Nu mi-e frică de bombe. Dacă e să mor, mor şi aşa

Zeci de bombe au fost găsite în Arad: Nu mi-e frică de bombe. Dacă e să mor, mor şi aşa

<1 minut de citit Publicat la 09:46 05 Noi 2018 Modificat la 09:46 05 Noi 2018

S-a dat alarma în acest sfârşit de săptămână, la marginea oraşului Arad, după ce o echipă de muncitori a găsit, în timp ce efectua nişte lucrări de excavare, o bombă din al doilea Război Mondial.

Speriaţi, oamenii au sunat la 112, iar zona a fost împânzită de genişti, care au descoperit - în doar două zile - alte 27 de proiectile. Specialiştii bănuiesc că în zonă ar fi existat, în urmă cu mulţi ani, un depozit de armament. Aceştia au anunţat că vor continua cercetările pentru că în acelaşi loc ar putea exista şi alte bombe.

Una dintre bombe a fost descoperită sâmbătă de muncitorii care lucrau la decolmatarea canalului Mureșel, care trece prin Arad, scrie stirileprotv.ro.

Alarmaţi, oamenii au anunţat autorităţile, iar la faţa locului a sosit o echipă de pirotehnişti. În scurt timp, au fost găsite alte 13 proiectile.

Mihnea Voinea, excavatorist: “Sunt foarte multe. Nu mi-e frică de bombe. Dacă e să mor, mor şi aşa.”

Etichete: bombe Arad lucrari
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole