Antena 3 CNN Actualitate Religie Zece reguli pentru a ține post negru corect

Zece reguli pentru a ține post negru corect

1 minut de citit Publicat la 15:30 30 Mar 2018 Modificat la 15:30 30 Mar 2018

Părintele Ilarion Argatu, unul dintre marii duhovnici ai României, a lăsat creştinilor învăţături despre cum să ţină corect post, dar şi ce reguli trebuie respectate pentru a nu se abate de la calea credinţei. Astfel, cei care aleg să ajuneze trebuie să ţină cont de câteva sfaturi.

1. În ziua în care ajunezi sau ţii post negru nu mănânci nimic toată ziua.

2. În zilele de post nu trebuie să te cerţi cu nimeni, orice s-ar întâmpla

3. Postul nu este numai abţinere de la mâncare şi băutură, ci şi abţinere de la orice păcat şi răutate

4. Nu trebuie să dormi în ziua postulu

5. Nu te duci în vizite în ziua când posteşti

6. Mâncarea pe care ar fi trebuit s-o mănânci în acea zi împarte-o la săraci

7. Dacă te simţi slăbit şi simţi că nu mai poţi duce postul, poţi lua în cursul zilei o bucăţică de anaforă şi 3 înghiţituri de aghiazmă

8. Dacă nu poţi duce postul toată ziua şi-l întrerupi, atunci nu mânca mai mult de o singură masă şi tot de post

9. Nu poţi întrerupe postul la orice oră. Dacă ţii post pentru izbăvire de vrăji şi descântece, pentru că vrăjitorii au anumite ore când îi trimit pe diavoli la treabă, trebuie să ţii cont de acest lucru

10. Postul-ajunare începe la ora 18.00 din ziua anterioară şi ţine până în ziua de post la ora 24.00

sursa: adevarul.ro

 

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole