Antena 3 CNN Actualitate Zborurile de pe Aeroportul din Iași au fost afectate de ninsoare. Multe curse au înregistrat întârzieri de până la trei ore

Zborurile de pe Aeroportul din Iași au fost afectate de ninsoare. Multe curse au înregistrat întârzieri de până la trei ore

R.M.
1 minut de citit Publicat la 18:33 21 Noi 2024 Modificat la 18:35 21 Noi 2024

Mai multe zboruri au înregistrat întârzieri de până la trei ore, joi dimineața, pe Aeroportul din Iaşi, din cauza ninsorilor. Situația nu s-a îmbunătățit nici în cursul după-amiezii.

Potrivit reprezentanților Aeroportului din Iași, cursele Wizz Air către Bergamo, Torino și Londra au decolat cu o întârziere de aproximativ trei ore față de ora programată.

Alte curse, cum ar fi cele către Bruxelles, Larnaca, Dortmund și Otopeni, au înregistrat întârzieri semnificative, iar situația nu s-a îmbunătățit nici în cursul după-amiezii.

„Vizibilitatea afectată de precipitaţii, dar şi activităţile de degivrare în sezonul rece pot cauza întârzieri în programul de zbor. Toţi cei care au programate călătorii în această perioadă trebuie să înţeleagă că, în condiţii de temperaturi scăzute şi umiditate ridicată, degivrarea este extrem de importantă pentru siguranţa zborului.

Astfel, aeronavele ramân la sol până la momentul în care acestea sunt pregătite să opereze în condiţii optime”, au precizat reprezentanţii Aeroportului Iaşi.

Nici în cursul după-amiezii de joi, situația nu revenise la normal. Avioanele au aterizat și au decolat cu întârzieri care au înregistrat şi două ore şi jumătate.

Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă

După ce ANM a emis primul cod roșu de ninsori și viscol din acest sezon și a anunțat înrăutățirea vremii în aproape toată țara, Mircea Fechet, ministrul Mediului, a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă.

„Şedinţa extraordinară a CMSU a fost organizată ca urmare a avertizărilor meteorologice de COD GALBEN, COD PORTOCALIU şi COD ROŞU transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). La întâlnire au participat reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale de Meteorologie, ai Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), ai Administraţiei Naţionale ”Apele Române”, ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) şi ai Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor”, anunţă, joi, Ministerul Mediului, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, ministrul Mircea Fechet a dispus ca toate instituţiile cu responsabilităţi în domeniu să fie informate în timp real despre evoluţia fenomenelor meteorologice şi fie pregătite pentru intervenţie, dacă situaţia o va impune.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole