Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Zboruri întârziate pe Aeroportul Henri Coandă din Capitală, din cauza furtunii. Mai multe avioane au fost deviate și vor ateriza pe alte aeroporturi

Zboruri întârziate pe Aeroportul Henri Coandă din Capitală, din cauza furtunii. Mai multe avioane au fost deviate și vor ateriza pe alte aeroporturi

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 17:26 14 Iun 2022 Modificat la 19:57 14 Iun 2022

Trei curse au fost deviate de pe Aeroportul Henri Coandă din Capitală, către alte aeroporturi din România sau din afara țării, pentru că nu pot ateriza la Otopeni cauza furtunii.

Două aeronave Tarom, una de la Madrid și una de la Bergamo, au survolat Capitala peste 40-50 de minute, până să poată ateriza.

O cursa Dubai - București a aterizat la Timișoara, o alta de la Zurich a fost deviată spre Serbia, la Belgrad, iar o cursă de la Tel Aviv va ateriza pe aeroportul din Craiova. Cele trei erau așteptate să aterizeze la Otopeni în intervalul 16:30-17:30.

Sunt așteptate și alte întârzieri în condițiile în care Codul Roșu, emis de ANM pentru Minicipiul București, este valabil până la ora 18:30.

UPDATE 20.00 -  Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a venit cu precizări, după furtuna din Capitală.

Traficul aerian a înregistrat perturbări din cauza condițiilor meteo severe de furtună și căderi masive de precipitații. Trei zboruri au înregistrat întârzieri de până la 30 de minute, iar alte trei curse au fost redirecționate spre alte aeroporturi. 

Traficul a fost reluat în jurul orei 17:00, desfășurându-se conform programului de zbor, în condiţii de siguranță. Infrastructura aeroportuară este operațională, fiind asigurate condiţiile pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime.

Cele trei aeronave rerutate, aparținând companiilor Swiss Air,  Fly Dubai și HiSky, se pregătesc să revină pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole