Antena 3 CNN Actualitate Strat consistent de zăpadă şi temperaturi scăzute, la altitudini mari. Ce nu trebuie să-ţi lipsească din rucsac când pleci într-o drumeţie pe munte

Strat consistent de zăpadă şi temperaturi scăzute, la altitudini mari. Ce nu trebuie să-ţi lipsească din rucsac când pleci într-o drumeţie pe munte

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 19:39 10 Noi 2021 Modificat la 20:09 10 Noi 2021

"Având în vedere vremea din ultima perioadă, în zona montană ne confruntăm cu un strat de zăpadă, care este consistent în partea superioară, şi cu temperaturi foarte scăzute, amplificate de umezeală şi vânt", transmit salvamontiştii braşoveni.

"În aceste condiţii, pentru o drumeţie, asiguraţi-vă că purtaţi bocanci, care să vă ofere aderenţă, să vă protejeze zona gleznelor şi să vă ofere confortul termic atât de necesar în aceste condiţii. Totodată, purtaţi haine adecvate, care să vă protejeze atât de frig, cât şi de precipitaţii sau vânt. Având în vedere temperaturile atât de scăzute, din rucsac nu ar trebui să lipsească nici căciula şi chiar o pereche de mănuşi.

Ţineţi întotdeauna cont că la munte vremea este schimbătoare, iar condiţiile meteo se pot modifica radical, într-un interval foarte scurt de timp, iar urcarea în altitudine face ca temperatura să scadă cu 6 grade la fiecare 1000 de metri urcaţi. 

Planificaţi-vă drumeţia astfel încât să aveţi o marjă faţă de timpul normal de parcurgere, deoarece deplasarea pe zăpadă este mult mai dificilă. De asemenea, ţineţi cont că odată cu trecerea la ora de iarnă, perioada de lumină s-a redus considerabil".

Cei care urcă pe munte ar mai trebui să aibă cu ei provizii de lichide

"Pe munte, în condiţii de zăpadă şi frig, hidratarea joacă un rol esenţial, deci luaţi provizii de lichide, preferabil calde, pe care le puteţi transporta şi depozita în termos. Sunt de evitat băuturile carbogazoase sau alcoolice.

În zilele senine, când lumina reflectată de zăpadă este puternică, purtaţi ochelari de soare cu factor de protecţie UV sau polarizaţi, pentru a vă proteja ochii", transmit salvatorii montani. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole