Antena 3 CNN Actualitate Inedit Wizz Air va oferi 100.000 de bilete gratuite cetăţenilor ucraineni

Wizz Air va oferi 100.000 de bilete gratuite cetăţenilor ucraineni

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 19:12 12 Aug 2022 Modificat la 19:12 12 Aug 2022

Biletele gratuite vor fi disponibile pentru călătorii efectuate între 15 septembrie şi 8 decembrie 2022 pentru a ajuta ucrainenii să ajungă la destinaţiile dorite.

Cetăţenii ucraineni care doresc să rezerve un zbor în cadrul acestei scheme de bilete gratuite pot face acest lucru vizitând https://wizzair.com/#/rescue. Călătorilor li se va cere să furnizeze numărul paşaportului ucrainean în momentul rezervării şi li se va cere, de asemenea, să prezinte paşaportul ucrainean şi viza/documentele de călătorie necesare la check-in.

Biletele gratuite sunt disponibile pe un total de 800 de rute

"Wizz Air este o companie aeriană importantă pentru Ucraina şi suntem aici pentru a continua să sprijinim în orice mod putem în aceste vremuri dificile. Scopul nostru este să atenuăm greutăţile cetăţenilor ucraineni", a declarat Jozsef Varadi, Chief Executive Officer al Wizz Air.

Compania precizează că numărul indicat de bilete (100.000) la preţul de 0 euro se aplică până la expirarea disponibilităţii pentru zborurile selectate cu plecare între 15 septembrie şi 8 decembrie. Este inclus un bagaj de mână (max: 40x30x20cm). Trolerele şi bagajele de cală sunt supuse unor taxe suplimentare.

Preţul se aplică doar rezervărilor efectuate pe https://wizzair.com/#/rescue.

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole