Antena 3 CNN Life Travel Wizz Air anunță o nouă rută din România

Wizz Air anunță o nouă rută din România

1 minut de citit Publicat la 15:15 16 Oct 2017 Modificat la 15:15 16 Oct 2017

Wizz Air anunţă astăzi începerea operaţiunilor sale de pe aeroportul internaţional din Atena. Din România, Wizz Air va oferi, începând cu 25 martie 2018, zboruri spre capitala elenă din Bucureşti şi Cluj-Napoca. Biletele pentru cea mai nouă destinaţie sunt deja la vânzare cu tarife pornind de la 39 ron*, se arată într-un comunicat remis Antena3.ro.

Atena este o destinație perfectă atât pentru o vacanță de mai lungă durată, cât şi pentru evadări scurte, de week-end, ce oferă o varietate largă de activități pentru toate gusturile: de la plaje însorite tot timpul anului, gastronomie delicioasă, cafenele sofisticate sau străzi liniştite, mărginite de portocali sau lămâi. Ca leagăn al civilizației și capitală istorică a Europei, Atena are un patrimoniu cultural bogat fiind în același timp un oraș seducător, cu vibrații moderne, un loc fascinant pentru turişti care îl pot vizita în orice perioadă a anului.

Odată cu lansarea acestor noi zboruri Wizz Air ajunge la operațiuni care însumează în România 143 de rute de la 10 aeroporturi, către 21 țări.

Sorina Ratz, Wizz Air Communications Manager, declară: „Ne bucurăm să adăugăm reţelei noastre de destinaţii Atena, un oraş atât de iubit în România. Acum pasagerii din Bucureşti şi Cluj-Napoca precum şi cei din zonele limitrofe acestor oraşe, pot ajunge în mai puţin de două ore să se bucure de plaje, de muzee sau mâncăruri atât de populare. În plus, cei care aleg să călătorească în interes de afaceri spre Atena vor găsi conexiunile oferite de WIZZ pentru această destinaţie extrem de convenabile.”

Etichete: atena Wizz Air
Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole