Noua facilitate permite utilizatorilor să partajeze fotografii și videoclipuri ca documente, pentru a le păstra calitatea originală.
Potrivit documentației care însoțește recenta versiune actualizată de WhatsApp pentru iOS, utilizatorii pot acum să trimită cu ușurință conținut media de calitate originală sub formă de fișier, ca alternativă la transferul comprimat pe care aplicația îl utilizează în mod implicit.
Testată de un mic număr de utilizatori pe parcursul lunii noiembrie, noua opțiune este lansată pentru toți utilizatorii iOS, urmând să fie implementată "în următoarele săptămâni".
Citește și: Mark Zuckerberg recunoaşte că are un obicei prost, în fiecare dimineaţă
Funcția a fost testată inițial pe Android, dar lansată cu prioritate pe iOS
Opțiunea de expediere la calitate originală va fi disponibilă prin accesarea simbolului "+" în chatul WhatsApp, selectând apoi "Document" și, în cele din urmă, submeniul "Alege o fotografie sau un videoclip".
Există o limită de 2 GB pentru fișierele care pot fi trimise folosind această funcție.
Imaginile și videoclipurile transferate ca documente nu afișează previzualizări în interfața principală de chat.
WhatsApp a testat aceeași funcție pentru utilizatorii de Android cel puțin din luna septembrie a acestui an.
Asta ar putea însemna că o versiune stabilă pentru telefoanele cu Android este aproape, notează presa internațională, amintind că această actualizare funcțională vine la câteva luni după ce producătorul aplicației a adăugat opțiunea de partajare HD pentru clipuri și fotografii.