Peste 100.000 de vizitatori vor fi aşteptaţi în weekend în Parcul Drumul Taberei, pentru a se bucura de aranjamentele din plante rare şi exotice.
"În acest weekend avem în Parcul Drumul Taberei West Side Flower Fest, pe româneşte, târgul florilor din partea de vest a oraşului. Aici avem foarte multe amenajări. Universităţile de profil din toată ţara, mă refer la horticultură, peisagistică şi aşa mai departe, au amenajat grădini tematice superbe, inclusiv plutitoare sunt şapte dintre ele şi astfel de aranjamente florale care sunt, de fapt, atracţiile principale ale evenimentului nostru", a declarat Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.
Au fost amenajate 20 de grădini tematice, fiecare cu un concept unic, însă printre atracțiile principale rămân grădinile plutitoare pe lac, un adevărat spectacol vizual.
Pentru copii, vor fi organizate ateliere în care pot învăţa despre reciclare şi vor lucra manual, alături de câţiva voluntari.
De Ziua Copilului, va avea loc un program artistic deosebit. Cei mici se pot bucura de picturile pe faţă, vor dansa sau vor învăţa să modeleze baloane.