Antena 3 CNN International News Washington renunță la anumite sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream

Washington renunță la anumite sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 15:51 20 Mai 2021 Modificat la 15:51 20 Mai 2021

Departamentul de Stat a publicat miercuri o declarație a secretarului de stat indicând că a fost trimis un raport Congresului potrivit căruia patru nave, cinci persoane juridice și o persoană fizică implicată în construcția gazoductului Nord Stream 2 erau pasibile de sancțiuni, fără derogări, sancțiuni la care administrația a renunțat imediat.

“Măsurile adoptate astăzi demonstrează angajamentul administraţiei faţă de securitatea energetică în Europa, în conformitate cu promisiunea preşedintelui de a restabili relaţiile cu aliaţii şi partenerii noştri din Europa, o chestiune de securitate naţională”, a declarat şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, anunţând această decizie.

“Opoziţia noastră faţă de gazoductul Nord Stream 2 este neclintit”, a adăugat secretarul de stat al SUA, dar “deşi nu suntem întotdeauna de acord, alianţele noastre rămân puternice”. 

Berlinul insistă asupra faptului că proiectul este „necesar” şi „consideră sancţiunile americane o interferenţă în afacerile sale interne”.

Ucraina, pe care gazoductul o ocoleşte, şi alte ţări din Europa de Est „continuă să îndemne SUA să se opună proiectului Nord Stream 2, dar nu toate sunt în favoarea sancţiunilor împotriva unor entităţi sau a unor europeni”, a adaugă secretarul de stat american.

Oficialii americani susţin că Nord Stream 2, ce ar urma să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaz natural din Rusia în Germania via Marea Baltică, va face Europa prea dependentă de livrările de energie ruseşti, în timp ce susţinătorii proiectului acuză Statele Unite că subminează conducta pentru a-şi creşte vânzările de gaz lichefiat în Europa.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole