Antena 3 CNN International News O vulpe a mușcat 6 persoane, inclusiv un politician, și s-a plimbat mai multe zile prin preajma Capitoliului din SUA înainte de a fi capturată

O vulpe a mușcat 6 persoane, inclusiv un politician, și s-a plimbat mai multe zile prin preajma Capitoliului din SUA înainte de a fi capturată

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 15:43 06 Apr 2022 Modificat la 15:43 06 Apr 2022

Vulpea ”a fost adusă în fața justiției” de Poliția Capitoliului, potrivit contului lor de Twitter, imediat după ce democratul din California Ami Bera a declarat că a fost mușcat în fața clădirii Senatului, luni seară.

”Nu am văzut-o și dintr-o dată am simțit că ceva se aruncă în spatele piciorului meu. Am sărit și mi-am luat umbrela”, a spus Bera. Ulterior, acesta a publicat o fotografie în care se poate vedea locul unde animalul i-a găurit costumul. 

Dinții vulpii au străpuns costumul politicianului, dar nu era clar dacă a fost mușcat sau nu, a declarat purtătorul său de cuvânt, Travis Horne, pentru CNN. Democratul a spus că nu crede că mușcătura a rupt pielea și că nu se vedea sânge.

Totuși, din precauție și conform recomandării medicilor, Horne a declarat că Bera a mers la spitalul Walter Reed luni seară. Acesta a primit șapte injecții și a început un regim cu cinci feluri de vaccin împotriva rabiei.

Autoritățile a declarat că cel puțin șase persoane au raportat recent mușcături de vulpe: ”probabil că există mai multe bârloguri de vulpi pe Capitol Grounds. Animal Control se află în prezent pe teren, încercând să prindă și să mute toate vulpile pe care le găsesc”.

”Vulpile sunt animale sălbatice care protejează foarte mult bârlogurile și teritoriul lor. Vă rugăm să nu vă apropiați de nicio vulpe pe care o vedeți', au avertizat oamenii legii.

Animalul a fost văzut și luni în afara Grădinii Botanice a Statelor Unite și mai târziu în partea de sud a Capitoliului. Un alt treilea incident a fost raportat când Poliția din Capitol a spus că ”a primit un apel despre o vulpe care se apropie de personalul de lângă First și C Street NE.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole