Antena 3 CNN Actualitate ALERTĂ meteo. Primul val de caniculă vine în weekend!

ALERTĂ meteo. Primul val de caniculă vine în weekend!

S.T.
7 minute de citit Publicat la 09:31 14 Iun 2016 Modificat la 09:31 14 Iun 2016

Nici nu a început bine vara şi deja vorbim despre primul val de caniculă. Trecem de la o extremă la alta.

Dacă momentan temperaturile sunt mai mici decât cele obişnuite pentru această dată, de miercuri vreme se va încălzi peste tot.

De vineri se va instala canicula în sudul, sud-vestul şi sud-estul ţării.

În Banat, în primele două zile ale intervalului 13-26 iunie, valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât mediile multianuale specifice acestei perioade, cu o medie a maximelor în jur de 23 de grade. Până spre sfârșitul primei săptămâni, vremea se va încălzi accentuat, cu temperaturi care vor putea depăși ușor 35 de grade.

Din data de 19 iunie, deși maximele vor scădea ușor și treptat, vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a regiunii. O revenire la valori termice normale pentru această dată se va produce în ultimele zile ale intervalului de prognoză. Temperaturile minime nu vor avea variații importante până în data de 16 iunie, iar media lor, pe întreaga regiune, va fi 14 — 15 grade.

În 17 iunie, temperaturile nocturne vor crește chiar și cu mai mult de 4 grade, iar până în data de 22 iunie se vor atinge valori minime care local vor depăși 20 de grade. În zilele următoare, regimul termic va fi în scădere ușoară, spre o medie de aproximativ 16 grade. Vor fi averse, local, importante cantitativ în primele 3 zile ale intervalului. Ploi de scurtă durată vor apărea și în zilele care urmează, dar pe spații mai restrânse.

În Crișana, în primele zile ale intervalului de prognoză, temperaturile maxime se vor menține, în general, sub 25 de grade, apoi se va încălzi considerabil, iar cel mai cald va fi în zilele de 17 și de 18 iunie, când maximele vor avea valori în jur de 35 de grade. În intervalul următor, valorile termice vor scădea ușor și treptat, totuși vremea va rămâne mai caldă decât în mod normal la această dată, în unele zile posibil caniculară. Valori termice apropiate de mediile climatologice se vor putea înregistra abia spre sfârșitul intervalului.

Regimul termic nocturn va evolua asemănător, cu temperaturi minime, în medie, de 13 grade în primele zile și în jur de 19 grade între 17 și 20 iunie.

Până în data de 15 iunie vor fi averse pe arii extinse, în general moderate cantitativ, apoi gradul de instabilitate se va reduce. Condiții pentru ploi de scurtă durată vor fi aproape în fiecare zi, dar pe suprafețe mici.

În Transilvania, la începutul intervalului, vremea va fi răcoroasă, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 22 de grade. Până în jurul datei de 17 iunie temperaturile vor crește chiar și cu mai mult de 10 grade, vremea va deveni călduroasă, posibil caniculară. De la sfârșitul primei săptămâni, regimul termic va fi în scădere, însă ușoară și treptată, astfel că la temperaturi specifice perioadei este posibil să se ajungă abia la sfârșitul intervalului. Temperaturile minime vor fi relativ constante până în data de 16 iunie, apoi vor fi în creștere până spre 20 iunie, când se vor înregistra valori medii pe întreaga regiune, în jur de 17 grade. Scăderea de temperatură din următoarele zile va face ca media minimelor să coboare până în jur de 14 grade.

În intervalul 13 — 15 iunie, vor fi averse, local importante cantitativ. Ploi de scurtă durată vor fi posibile aproape în fiecare zi, dar în cele mai multe situații se vor produce pe spații restrânse. 

În Maramureș, săptămâna va debuta cu vreme răcoroasă, media temperaturilor diurne fiind de 22 — 23 de grade. Până vineri, 17 iunie, temperaturile vor crește accentuat și local va fi caniculă. În zilele următoare, deși trendul general al evoluției temperaturilor va fi de scădere ușoară, vremea se va menține mai caldă decât în mod normal la această dată. Valori normale s-ar putea înregistra abia la sfârșitul intervalului de prognoză. Regimul termic nocturn va evolua asemănător, cu temperaturi minime destul de scăzute în primele 3 zile, când vor fi în jur de 12 grade, dar semnificativ mai ridicate între 18 și 21 iunie, când media lor va fi de 17 — 18 grade. Probabilitatea pentru averse va fi ridicată aproape în fiecare zi, dar acestea vor fi mai intense și pe suprafețe mai mari, între 13 și 15 iunie.

În Moldova, în prima săptămână de prognoză, valorile termice vor marca un salt semnificativ, spre medii regionale ale temperaturilor maxime de peste 30 de grade începând de joi, 16 iunie. Acestea vor caracteriza o vreme călduroasă, local caniculară. Minimele termice vor avea același parcurs, variind de la 13 grade în medie, la începutul intervalului de prognoză, până la 19 grade în perioada 18 — 20 iunie.

Ulterior, deși temperatura aerului va marca o scădere ușoară și treptată, valorile termice se vor menține ușor mai ridicate decât cele normale pentru sfârșitul lunii iunie. Astfel, la sfârșitul intervalului, la nivel regional, temperatura maximă va fi de 28 de grade, în timp ce minima nocturnă se va situa în jurul valorii de 16 grade.

Averse și cantități de apă local mai însemnate se vor semnala în primele două zile ale intervalului de prognoză. Trecător și pe spații restrânse vor mai fi posibile ploi de scurtă după data de 22 iunie.

În Dobrogea, în intervalul 13 — 20 iunie, valorile termice diurne vor marca o creștere accentuată, de la o medie regională de 23 de grade în primele două zile, la 28 — 30 de grade începând de joi, 16 iunie. O creștere, în medie de aproximativ 4 grade, se va consemna și în ceea ce privește regimul termic nocturn, între începutul intervalului și cele mai calde nopți de la începutul celei de-a doua săptămâni de prognoză, când temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 21 de grade. Apoi, atât temperaturile maxime cât și cele minime vor marca o scădere ușoară și treptată spre 28 de grade, în medie, ziua și aproximativ 18 grade noaptea, valori apropiate de cele climatologic specifice acestei perioade. În primele două zile ale intervalului de prognoză vor fi averse și se vor înregistra cantități mai importante de apă. Ulterior, probabilitatea de apariție a averselor va fi redusă și doar spre sfârșitul lunii iunie acestea își mai pot face apariția sporadic. 

În Muntenia, în primele două zile ale intervalului de prognoză, valorile termice diurne vor avea o medie regională de 23 de grade și vor caracteriza o vreme răcoroasă pentru această dată din an, iar regimul termic nocturn se va situa în general în limitele specifice perioadei. Începând din data de 15 iunie, vremea se va încălzi semnificativ, devenind local caniculară, în intervalul 17 — 20 iunie, atunci când maximele diurne se vor situa în jurul a 33 de grade, iar temperaturile minime vor crește până la o medie de 18 — 20 de grade. Ulterior, temperatura aerului va marca o scădere ușoară, iar din 23 iunie până la sfârșitul intervalului de prognoză se va menține relativ constant, în jurul a 30 de grade, în medie, pe parcursul zilelor și aproximativ 17 grade, noaptea.

În primele două zile ale intervalului de prognoză vor fi averse însemnate cantitativ. Probabilitatea de apariție a averselor, în general slabe cantitativ, va marca o creștere ușoară abia după 21 — 22 iunie, când acestea se pot semnala local și temporar.

În Oltenia, în prima săptămână de prognoză, regimul mediu diurn al aerului va marca o creștere accentuată, spre valori de peste 30 de grade începând din data de 16 iunie. Vremea va deveni local caniculară în zonele de câmpie și podiș în intervalul 17 — 20 iunie, când media regională a temperaturilor maxime va fi de 33 — 34 de grade. Minimele nocturne vor avea aceeași evoluție crescătoare, și vor varia de la o medie de 14 — 15 grade, la începutul intervalului de prognoză, până spre 19 — 20 grade în perioada 18 — 21 iunie.

Ulterior, temperatura aerului va marca o scădere, în medie, de aproximativ 3 — 5 grade, iar valorile termice vor caracteriza până la sfârșitul intervalului de prognoză o vreme călduroasă pe parcursul zilelor și mai caldă decât ar fi normal, în cursul nopților. Averse și cantități de apă local mai însemnate se vor semnala în primele două zile ale intervalului de prognoză. Va crește, din nou, probabilitatea de apariție a averselor însoțite de descărcări electrice cel mai probabil după data de 22 iunie.

La munte, la începutul intervalului, valorile termice, în special cele diurne, vor fi mai coborâte decât cele climatologic specifice perioadei, cu o medie a temperaturilor maxime de 14 grade și a celor minime de 7 grade. Din data de 15 iunie și până în jurul datei de 17 iunie, vremea se va încălzi semnificativ, devenind cu mult mai caldă decât ar fi normal pentru cea de-a doua decadă a lunii iunie, cu maxime diurne în jurul a 26 de grade și minime nocturne, de 15 — 16 grade, în medie.

A doua săptămână de prognoză va debuta cu un proces de scădere ușoară și treptată a temperaturii aerului, dar până la sfârșitul celor două săptămâni de prognoză media regională a temperaturilor maxime nu va fi mai coborâtă de 18 grade, iar a celor minime de 10 — 11 grade. Probabilitatea de apariție a averselor, pe arii relativ extinse și importante cantitativ, va fi mai ridicată până în data de 15 iunie și, din nou, după 19 iunie.

Estimările meteo sunt realizate de ANM, pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole