Antena 3 CNN Actualitate Vine iarna în toată țara! Cât de frig va fi și care sunt zonele unde va ninge

Vine iarna în toată țara! Cât de frig va fi și care sunt zonele unde va ninge

1 minut de citit Publicat la 07:36 30 Mar 2020 Modificat la 07:36 30 Mar 2020

La această oră, cerul prezintã unele înnorãri în nordul şi centrul ţãrii şi este variabil senin în restul teritoriului. Vântul suflã slab şi moderat.

Temperatura aerului la ora 05 avea valori cuprinse între -1 grad la Câmpeni, Petroşani şi Bozovici şi 11 grade la Pãtârlagele, Buzãu, Mahmudia şi Jurilovca.

Astăzi, vremea se va rãci accentuat în vestul, nordul şi centrul ţãrii, unde valorile termice se vor situa sub mediile multianuale, iar în rest va fi în continuare cald pentru aceastã datã. Înnorãrile se vor accentua treptat, la început în regiunile intracarpatice, apoi şi în cele estice.

Temporar se vor semnala precipitaţii în zonele montane şi în centrul teritoriului, local în est şi izolat în rest. La munte treptat vor predomina ninsorile, iar în celelalte regiuni vor fi mai ales ploi. 

Vântul va sufla slab şi moderat, temporar şi local cu intensificãri, mai ales în vestul şi nordul ţãrii (cu viteze la rafalã în general între 45 şi 55 km/h). Pe crestele montane viteza vântului va fi de 65...70 km/h, iar ninsoarea, trecãtor, va fi viscolitã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în nordul Moldovei şi în jurul a 21 de grade în sudul şi estul Munteniei.

Va ploua, iar noaptea cu precădere în Maramureş, Transilvania şi în nordul Moldovei ploile se vor transforma la început în lapoviţă apoi în ninsoare. La munte, ziua precipitaţiile vor fi mixte, iar din a doua parte a intervalului va ninge.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare ziua în vest şi nord-est, iar noaptea în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 19 grade, iar cele minime între -3 şi 8 grade.

În Capitală, vremea va fi în continuare uşor mai caldă decât normal pentru sfârşitul lunii martie. Cerul va fi variabil, cu înnorări din a doua parte a intervalului când probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 17...18 grade, iar cea minimă de 5...7 grade.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole