Antena 3 CNN Actualitate Vremea va fi închisă în următoarea perioadă. Prognoza meteo pentru luni şi marţi

Vremea va fi închisă în următoarea perioadă. Prognoza meteo pentru luni şi marţi

S.T.
1 minut de citit Publicat la 09:03 13 Mar 2017 Modificat la 09:03 13 Mar 2017

Vremea va fi închisă, dar cu valori termice ce se vor situa în jurul mediilor multianuale, informează ANM.

Cerul va fi variabil în nord-vestul teritoriului şi se va menţine mai mult noros în rest.

Vor fi precipitaţii, pe arii relativ extinse în sudul şi sud-estul ţării, unde se vor înregistra cantităţi de apă de 10-15 l/mp şi izolat 20 l/mp, local în nord-est şi centru şi izolat în rest.

La munte vor predomina ninsorile, în vestul şi nordul Moldovei, trecător, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare, iar în celelalte regiuni va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în est şi la munte şi temporar în vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 şi 5 grade.

La București , luni, vremea va fi închisă şi normală din punct de vedere termic. Temporar va ploua, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 4-5 grade. 

Prognoza meteo pentru marți, 14 martie

Vremea va fi normală sub aspect termic, se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 6 şi 15 grade şi minime între -3 şi 5 grade. Cerul va fi variabil în regiunile vestice, iar în rest va avea înnorări temporar accentuate, îndeosebi în Moldova, unde vor predomina ploile, precum şi în Dobrogea şi Muntenia unde local va mai ploua slab.

În celelalte regiuni, ploile se vor semnala pe arii restrânse, iar la munte vor predomina ninsorile.

Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări, îndeosebi ziua, în estul teritoriului, în zona înaltă de munte, şi trecător în vest.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole