Antena 3 CNN Actualitate Vremea se schimbă radical. După ploi, revine canicula. Cât de cald va fi în prima zi de toamnă

Vremea se schimbă radical. După ploi, revine canicula. Cât de cald va fi în prima zi de toamnă

G.M.
1 minut de citit Publicat la 14:10 29 Aug 2024 Modificat la 14:10 29 Aug 2024

Este cod galben de ploi pe litoral. Plouă încă de la primele ore ale dimineții, iar mai multe străzi din Constanţa sunt deja inundate. Canalizările nu mai fac faţă, astfel că șoferii sunt nevoiţi să circule doar pe banda a doua sau treia. Meteorologii spun că va continua să plouă pe litoral până vineri. Vremea se va schimba însă radical, așa că primele zile de toamnă vor aduce temperaturi caniculare, a declarat joi la Antena 3 CNN directorul ANM Elena Mateescu.

"Chiar de sâmbătă vom vorbi din nou de temperaturi de 35 de grade Celsius, semn că vremea caniculară va deveni de interes în special în partea de vest a țării la început, după care chiar și ziua de duminică, în prima zi de toamnă.

Vorbim de vreme caniculară în special în partea de vest și sud a țării.

Cel puțin prima decadă a lunii septembrie, așa cum arată informațiile la acest moment, va fi caracterizată de o vreme caniculară, mai ales în partea de vest și sud caniculară", a declarat Elena Mateescu. 

Până atunci însă, vremea se va caracteriza prin instabilitate atmosferică. 

Astăzi, avem un cod galben până la ora 23:00 pentru Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, sudul Transilvaniei, nordul și estul Munteniei, nord-estul Olteniei, dar și local în Carpații Orientali și Meridionali. 

"Din această seară până vineri dimineață, la ora 10:00 vorbim și chiar de un cod portocaliu pentru zona de litoral a județului Constanța, având în vedere cantitățile de precipitații estimate 50-60 litri pe mp, iar la nivelul regiunii Dobrogea chiar un cod galben, pentru că în continuare, în această parte a țării, în sud-est, vremea va fi instabilă, cu intensificări ale vântului ce pot lua de asemenea local aspect de vijelie, având în vedere vitezele la rafală de 55-60 km pe oră. Cantitățile de apă pot fi însemnate", a spus Mateescu.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole