Antena 3 CNN Actualitate Vremea se răceşte în toată ţara. Urmează 24 de ore de furtuni violente

Vremea se răceşte în toată ţara. Urmează 24 de ore de furtuni violente

2 minute de citit Publicat la 11:11 21 Aug 2017 Modificat la 11:11 21 Aug 2017

Update: Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, valabile până în seara zilei de marţi în 19 de judeţe din centrul, nordul, sudul şi sud-estul ţării, inclusiv în Municipiul Bucureşti.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 21 august, ora 10:30 - 22 august, ora 18:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, local în Transilvania şi în vestul Moldovei, precum şi în Carpaţii Orientali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 l/mp şi, izolat, 40 l/mp.

Codul galben de ploi este valabil în 15 judeţe: Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Alba, Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş.

În intervalul menţionat vor mai exista manifestări ale instabilităţii atmosferice în estul Moldovei, Olteniei şi Munteniei, dar pe arii mai restrânse. Temperatura aerului va fi în scădere accentuată în centrul, sud-vestul şi nordul ţării. Astfel, noua atenţionare va fi valabilă şi în alte nouă judeţe (Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman şi Giurgiu) şi Bucureşti.

De asemenea, în perioada 21 august, ora 18:00 - 22 august, ora 10:00, atenţionarea Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată se mută în cea mai mare parte a Munteniei, în sud-estul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii de Curbură şi în estul Carpaţilor Meridionali. Vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie, şi va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40 - 50 l/mp.

Conform ANM, astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse şi în regiunile sud-estice, în special în prima parte a nopţii de luni spre marţi (21/22 august). Marţi (22 august), în Muntenia, Dobrogea şi jumătatea de sud a Moldovei va continua să plouă, iar temperatura aerului va fi în scădere accentuată. Vremea va deveni rece pentru această dată în cea mai mare parte a ţării.

Știre inițială: Vremea se răceşte în toată ţara, începând de luni, iar temperaturile vor scădea în următoarele două zile cu până la 10 grade. De asemenea, 15 judeţe din nordul, centrul şi nord-vestul ţării sunt sub cod galben de ploi până luni seară, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Meteorologii spun că temperaturile vor scădea cu până la 10 grade, astfel că maximele se vor situa, la nivel naţional, între 25 şi 30 de grade Celsius, iar minimele, între 10 şi 15 grade Celsius. Potrivit sursei citate, temperaturile vor scădea accentuat până marţi, la început în vest, în centru şi nord, apoi şi în restul ţării, unde vor fi şi ploi.

În zona de munte, în centrul ţării şi local în est şi în sud, cantităţile de apă vor depăşi frecvent 15-20 de litri pe metru pătrat şi vor fi condiţii de grindină, dar şi vijelii.
De asemenea, 15 judeţe din nordul, centrul şi nord-vestul ţării se află sub avertizare cod galben de ploi până luni noapte, iar în acest interval, la munte, în Maramureş, Transilvania şi în vestul Moldovei, cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 de litri pe metru pătrat şi izolat  40 - 50 de litri pe metru pătrat.

Cele 15 judeţe aflate sub avertizare de ploi sunt Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Sălaj, Cluj, Mureş, Neamţ, Alba, Harghita, Bacău, Sibiu, Braşov, Covasna, Hunedoara şi Caraş-Severin.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole