Antena 3 CNN Actualitate Vremea se încălzeşte la Bucureşti. Regiunile unde vor fi ploi şi ninsori

Vremea se încălzeşte la Bucureşti. Regiunile unde vor fi ploi şi ninsori

S.T.
2 minute de citit Publicat la 17:36 15 Feb 2018 Modificat la 17:36 15 Feb 2018

În cea mai mare parte a ţării, vineri, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul mediilor multianuale, exceptând regiunile sudice şi sud-vestice, unde se vor înregistra temperaturi diurne uşor mai ridicate decât cele normale pentru această dată din an, potrivit ANM.

Prognoza meteo pentru vineri, 16 februarie

 

În cea mai mare parte a ţării, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul mediilor multianuale, exceptând regiunile sudice şi sud-vestice, unde se vor înregistra temperaturi diurne uşor mai ridicate decât cele normale pentru această dată din an. Cerul va fi variabil, cu înnorări în special în prima parte a zilei în vest, centru şi sud-est, iar seara şi noaptea, cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului, unde doar trecător şi pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane în a doua parte a intervalului. Dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1...2 grade în nordul Moldovei şi 9 grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra, în general, între -8 şi 1 grad.

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 17 februarie

Valorile termice se vor situa, în general, în jurul normelor, iar în sud şi sud-vest acestea se vor menţine uşor mai ridicate decât mediile multianuale specifice acestei perioade. Pe parcursul zilei, cerul va fi temporar noros şi doar cu totul izolat, cu precădere în zona Carpaţilor Orientali va ninge slab. În cursul nopţii nebulozitatea va fi accentuată în toate regiunile, iar dinspre vest-sud-vest aria precipitaţiilor, slabe cantitativ, va fi în extindere. La munte, în Maramureş, Transilvania şi pe arii restrânse în Moldova va ninge, în Crişana se vor semnala precipitaţii mixte, iar în Banat şi pe spaţii restrânse în Oltenia şi Muntenia vor fi ploi şi trecător lapoviţă şi, posibil, ninsoare. Vor fi condiţii de polei sau gheţuş. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare în nord, nord-est şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 11 grade, iar cele minime între -8 şi 3 grade. Noaptea izolat va fi ceaţă.

 

Prognoza meteo pentru duminică, 18 februarie

În prima parte a intervalului vor fi înnorări şi ninsori slabe, apoi cerul va deveni variabil şi pe văi, dar şi în depresiuni se va forma ceaţă, spre dimineaţă. În aceste condiţii, valorile termice diurne vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă, iar cele nocturne vor scădea, mai accentuat în zona înaltă. Vântul va sufla slab şi moderat.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole