"Așteptăm o ușoară creștere a valorilor de temperatură începând de sâmbătă până luni, marți și miercuri. O creștere care e posibil să ne mai aducă temperaturi în jur de 10 grade, în partea de sud a teritoriului.
Până atunci însă, avem de trecut o noapte cu temperaturi scăzute. Vineri noapte va fi mai frig. În zonele depresionare este posibil să coborâm spre -14, -15 grade și valori în jurul a -10 grade să fie și în Moldova.
De sâmbătă temperaturile vor începe să crească, dar nopțile rămân cu temperaturi negative. Așteptăm și precipitații. Vineri așteptăm ninsori slabe în jumătatea de est a teritoriului.
Următoarele două zile, mai ales în zona montană, precipitații slab cantitativ, dar care, la munte, pot depune câțiva centimetri de zăpadă.
Săptămâna viitoare, de miercuri, posibil încălzirea să fie mai simțitoare.
Pot apărea și episoade cu precipitații care pe fondul încălzirii să nu mai fie doar ninsori, să fie și ploi, mai ales pe partea de sud a țării.
Ceea ce este de interes este că încă rămânem cu nopțile cu temperaturi negative", a spus Florinela Georgescu, director executiv ANM, la Antena 3 CNN.