Antena 3 CNN Actualitate Social VREMEA. România, de la o extremă la alta. Vremea se schimbă dramatic în următoarele ore

VREMEA. România, de la o extremă la alta. Vremea se schimbă dramatic în următoarele ore

<1 minut de citit Publicat la 12:17 25 Noi 2019 Modificat la 12:17 25 Noi 2019

VREMEA. Valorile de temperaturã vor continua sã creascã, astfel cã, în cea mai mare parte a ţãrii se vor situa peste cele climatologic specifice perioadei. Astfel, maximele se vor încadra între 2 grade în nordul Moldovei şi 16 grade în Dealurile de Vest.

VREMEA. În sudul şi în estul teritoriului înnorãrile vor fi persistente şi pe arii restrânse va ploua în general slab. În celelalte zone, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în sud-vestul şi sudul ţãrii. Dimineaţa, izolat se va semnala ceaţã.

VREMEA. În regiunile extracarpatice, cerul este mai mult noros şi plouã sau burniţeazã, local în Muntenia şi Oltenia şi izolat în Moldova. În restul teritoriului, cerul este variabil. Vântul suflã slab şi moderat, cu intensificãri pe crestele montane ale Carpaţilor Meridionali şi în sudul Banatului.

VREMEA. Temperatura aerului la ora 09 avea valori cuprinse între -3 grade la Fãgãraş şi 13 grade la Constanţa, Constanţa-Dig şi Mangalia. Se semnaleazã ceaţã pe arii restrânse în Moldova, Muntenia şi în depresiunile din estul Transilvaniei.
 

Etichete: vremea
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole