Antena 3 CNN Actualitate Prognoza meteo pentru joi, 5 martie. Meteorologii anunță ploi și temperaturi scăzute

Prognoza meteo pentru joi, 5 martie. Meteorologii anunță ploi și temperaturi scăzute

<1 minut de citit Publicat la 07:51 05 Mar 2020 Modificat la 07:51 05 Mar 2020

În acest moment, cerul prezintã înnorãri în cea mai mare parte a ţãrii. Plouã în Maramureş, Transilvania şi izolat în Oltenia şi Muntenia, iar la munte, la altitudini în general de peste 1700 m pe arii restrânse ninge.

Vântul suflã slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona montanã înaltã, dar izolat şi în sud-vestul Olteniei. Cu totul izolat în Muntenia se semnaleazã ceaţã.

Astăzi, în regiunile vestice, valorile termice diurne vor fi comparabile cu cele din ziua precedentã, dar în restul ţãrii vor fi semnificativ mai scãzute. Astfel, maximele se vor încadra între 4 și 5 grade local în Transilvania şi nordul Moldovei şi 15 grade în Dobrogea.

În centrul, estul şi sudul teritoriului înnorãrile vor fi persistente şi va ploua în Transilvania, în cea mai mare parte a Moldovei şi local în Oltenia şi Muntenia (cu precãdere în zonele de deal), dar şi în Dobrogea.

La munte local vor fi ninsori şi lapoviţã, iar în prima parte a zilei, izolat, precipitaţii mixte vor mai fi şi în zonele joase din centru şi din extremitatea de nord. În vest cerul va deveni variabil, iar probabilitatea de ploaie va fi redusã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri izolate în sud-vest.

Etichete: ploi vremea prognoza
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole