În vestul, sud-vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi la munte gradul de instabilitate atmosferică va fi pronunţat, iar în Banat, Crişana şi în jumătatea de vest a Olteniei, vremea va fi mai rece decât ar fi normal pentru această dată, informează ANM.
Sâmbătă, 16 iulie, în vestul, sud-vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi la munte gradul de instabilitate atmosferică va fi pronunţat, iar în Banat, Crişana şi în jumătatea de vest a Olteniei, vremea va fi mai rece decât ar fi normal pentru această dată. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 l/mp şi izolat 50 l/mp, iar în nordul Olteniei, jumătatea de vest a Transilvaniei şi în nordul Crişanei se vor cumula peste 60-70 l/mp.
În restul ţării, cerul va fi variabil, iar fenomenele specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe spaţii restrânse, mai ales spre seară şi la începutul nopţii. Dar, în regiunile sud-estice, în mare parte din zi, disconfortul termic va fi ridicat, în condiţiile în care indicele temperatură-umezeală se va situa peste pragul critic de 80, iar canicula va persista în sudul şi estul Munteniei, în partea continentală a Dobrogei şi în sudul Moldovei, unde maximele termice vor atinge izolat 37 de grade, plecând de la 20 de grade în Banat şi Crisana.
Vântul va prezenta intensifcări temporare în cea mai mare parte a ţării, iar în timpul ploilor acestea vor fi puternice şi trecător va lua chiar aspect de vijelie. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade.
Vremea în BUCUREŞTI, sâmbătă, 16 iulie
Vremea se va menţine caniculară, iar disconfortul termic va fi ridicat în cea mai mare parte a zilei. Temperatura maximă va fi de 36-37 de grade, iar minima de 19-21 de grade. Cerul va fi variabil cu înnorări mai ales în cursul nopţii, când probabilitatea de apariţie a fenomenelor specifice instabilităţii atmosferice va fi în creştere. Vântul va sufla slab şi moderat, unele intensificări în prima parte a intervalului.
Vremea duminică - 17 iulie
În regiunile vestice şi sud-vestice, cerul va fi mai mult noros şi local va ploua în general slab. În nordul şi în centrul ţării, în zona montană şi submontană instabilitatea atmosferică va creşte în special în a doua parte a zilei şi la începutul nopţii şi se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 20...30 l/mp şi va cădea grindină. Fenomenele pot fi mai severe în zona Carpaţilor Orientali, în nordul şi în centrul Moldovei.
În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile doar izolat. Din punct de vedere termic, în estul şi sud-estul ţării va fi o zi călduroasă, izolat caniculară după-amiaza în sudul şi în estul Moldovei, unde disconfortul termic va fi accentuat, în schimb în regiunile vestice vremea va fi răcoroasă.
Temperaturile maxime se vor încadra între 19-20 de grade în Dealurile Banatului şi ale Crişanei şi 36 de grade în estul Moldovei; minimele termice vor fi cuprinse între 13 şi 19 grade, mai ridicate în sud-est, cu 22-23 de grade pe litoral.