VREMEA. Luni, 25 martie, în regiunile sudice vremea va fi deosebit de caldã pentru ultima decadã a lunii martie, în timp ce în rest, valorile termice vor fi mai scãzute decât în ziua precedentã şi se vor apropia de mediile multianuale.
VREMEA. Ziua, cerul se va menţine mai mult senin în jumãtatea de sud a teritoriului, iar în cea de nord va prezenta înnorãri şi va ploua slab, pe arii extinse în Maramureş, local în Transilvania, în nordul Moldovei şi izolat în Crişana şi Banat. Spre searã şi noaptea, nebulozitatea va cuprinde cea mai mare parte a ţãrii, iar ploi locale se vor semnala îndeosebi în regiunile sud-vestice, centrale şi nord-estice.
VREMEA. La munte, mai ales în a doua parte a intervalului, în general la altitudini mai mari de 1500 m, precipitaţiile vor fi şi sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare la munte, iar la cote mai reduse şi în centrul şi estul ţãrii.
VREMEA. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 22 de grade, cu valori mai ridicate în Câmpia Românã pânã spre 24...25 de grade, iar cele minime se vor situa între 2 şi 8 grade.
VREMEA. Presiunea atmosferică va scãdea dinspre nord-est la valori mai mici decât cea normalã.