Antena 3 CNN Actualitate Vremea pentru minivacanța de 1 Mai. Meteorologii vin cu vești bune

Vremea pentru minivacanța de 1 Mai. Meteorologii vin cu vești bune

<1 minut de citit Publicat la 08:23 28 Apr 2018 Modificat la 08:23 28 Apr 2018

Vremea va deveni în general frumoasã şi deosebit de caldã în cea mai mare parte a ţãrii în minivacanța de 1 Mai. Temperaturile ar putea ajunge și până la 30 de grade. Pe litoral, valorice termice se vor situa între 16 și 20 de grade. 

Meteorologii anunță vreme în general frumoasă și extrem de caldă pentru sâmbătă, în cea mai mare parte a țării, mai puțin pe litoral, unde vor fi aproximativ 16-18 grade Celsius. 

Duminică, vremea va păstra aceleaşi caracteristici, fiind deosebit de caldă în majoritatea regiunilor, mai puţin în zona litoralului, unde temperaturile se vor situa, de asemenea, între 16 şi 18 grade Celsius. Maxima zilei va ajunge la 30 de grade, în Câmpia de Vest.

”Unele înnorări şi averse slabe de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice, se vor semnala doar cu caracter izolat, în special în vestul şi nord-vestul ţării”, anunţă meteorologii.

Luni vor fi temperaturi mult mai ridicate față de valorile considerate normale pentru această perioadă. Astfel, maximele vor fi cuprinse între 19 grade și 29 de grade Celsius, iar cele minime între 8 și 16 grade. 

Vremea deosebit de caldă se menține și marți. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 29 de grade Celsius. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole