Antena 3 CNN Actualitate Social Vremea în București. Minime până la - 14 grade

Vremea în București. Minime până la - 14 grade

<1 minut de citit Publicat la 09:10 10 Ian 2019 Modificat la 09:10 10 Ian 2019

Meteorologii au prognozat ninsori, lapoviţă şi polei în Bucureşti, pe durata următoarelor zile, iar vântul va avea unele intensificări până la moderat, reiese din estimările meteo publicate miercuri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Tot în Capitală se anunțe minime de -14 grade Celsius.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu rafale de cel mult 30 km/h, iar temperatura minimă, mai ridicată decât în noaptea precedentă, va fi cuprinsă între de -2 şi -1 grad. Se vor semnala precipitaţii, mai ales seara şi noaptea, începând din dimineaţa de 10 ianuarie şi până vineri, ora 8:00, acestea fiind în general sub formă de ninsoare, însă există probabilitatea ca trecător să se semnaleze şi lapoviţă sau ploaie, ceea ce va determina apariţia poleiului.

Tot în Bucureşti, pe durata zilei de 11 ianuarie, între orele 8:00 – 20:00, cerul va avea înnorări şi trecător va mai ninge slab, dar grosimea stratului de zăpadă nou depus va fi, cel mai probabil, nesemnificativă. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi în jurul valorii de 1 grad Celsius.

 

Etichete: vreme meteorologi ANM
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole