Antena 3 CNN Actualitate Vremea dă peste cap planurile românilor de 1 Mai. Au fost furtuni puternice, iar grindina a distrus case şi gospodării

Vremea dă peste cap planurile românilor de 1 Mai. Au fost furtuni puternice, iar grindina a distrus case şi gospodării

1 minut de citit Publicat la 08:20 01 Mai 2019 Modificat la 08:20 01 Mai 2019

Vremea dă peste cap planurile românilor de 1 Mai. Au fost furtuni puternice, iar grindina a distrus case şi gospodării. Meteorologii au emis un cod galben de vânt puternic, care va intra în vigoare la ora 10 şi va dura până la ora 21. 

Astfel, rafalele vor atinge chiar și 70 km/h. Ploile vor mai ramane prezente, dar doar pe spaţii restrânse, iar temperaturile vor fi sub cele normale pentru această perioadă.

Un strat gros de gheaţă s-a aşternut la Urlaţi, în judeţul Prahova, unde grindina a căzut cu putere zeci de minute. După furtună, râul de gheaţă topită au luat-o în vale, pe străzile din oraş. În comuna prahoveană Brazi, oamenii s-au baricadat în case şi au sperat ca bucăţile de gheaţă să nu le distrugă bunurile. Alţii s-au încumetat şi au iesit să le salveze. 

La Sinaia, grindina a căzut minute în şir, iar gheaţa s-a aşternut rapid pe maşini. Şoferii abia au mai putut înainta din cauza vizibilităţii reduse. Iar la Brebu, străzile s-au inundat imediat.
 
Temperaturile au scăzut brusc cu până la 10 grade, iar oamenii au început să se plângă pe reţelele de socializare că vremea le dă peste cap planurile de vacanţă. În staţiunea Buşteni, ploaia s-a transformat în zăpadă, iar salvamontiştii au scos din nou snowmobilele. 

În judeţul Iaşi, ploaia a făcut şi victime. O cameră de bord a surprins momentul în care o şoferiţă de 49 de ani se rostogoleşte în aer cu maşina. Nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pătruns pe contrasens, unde a izbit alte două autoturisme. Patru copii au fost implicaţi în accident, dar nimeni nu a suferit răni grave. Furtuni puternice au fost şi la Buzău, dar şi în Capitală. 

Ploaia torenţială care s-a abătut peste Bucureşti a durat o jumătate de oră. Străzile au fost acoperite imediat de apă. 

În cele 8 judeţe afectate de furtuni, peste 1000 de pompieri au intervenit să-i ajute pe oameni.. Potrivit ISU, vântul a doborât zeci de copaci şi acoperişuri, dar şi mai mulţi stâlpi de electricitate. Șapte maşini au fost avariate. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole