Antena 3 CNN Actualitate Social VREMEA. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

VREMEA. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

6 minute de citit Publicat la 08:40 21 Mar 2020 Modificat la 08:40 21 Mar 2020

VREMEA. Muntenia

ANM anunţă că, de astăzi, valorile încep să crească cu câteva grade pe zi, ajungând până la 17 grade, în data de 21 martie. Apoi, vremea se va răci sensibil până la  5 grade, temperatură estimată pentru data de 23 martie. Un proces de încălzire ca avea loc ulterior, iar media temperaturilor pe timpul zilei va ajunge la 12 grade în ultima zi a intervalului de prognoză. Minimele termice se debuta cu - 5 grade la începutul primei săptămâni, după care vor creşte spre 5 grade, pe 21 şi 22 martie, pentru ca apoi să scadă iar  spre -4 grade, pe 24 martie. În ultimele zile, media minimelor termice va creşte treptat, spre zero grade la sfârşitul intervalului. Precipitaţii se vor semnala în intervalul 21 - 23 martie, iar în rest acestea vor fi prezente numai cu totul izolat şi trecător, cel mai probabil în a doua săptămână a intervalului de prognoză. 

VREMEA. Moldova

Potrivit meteorologilor, media temperaturilor maxime va creşte până în jurul a 15 grade Celsius, pe 19 şi 20 martie, după care vor scădea accentuat spre o medie de 3 grade, pe 23 martie. În următoarea perioadă, valorile termice vor creşte de la o zi la alta, atingând aproximativ 10 grade la sfârşitul celei de-a doua săptămâni. Minimele termice vor fi, de asemenea, în creştere în primele zile, spre 5 grade pe 19 şi 20 martie, apoi vor scădea spre -4 grade, la începutul săptămânii viitoare, urmând ca, ulterior, să crească uşor şi treptat, atingând zero grade Celsius, la finalul intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru precipitaţii locae va creşte pe 20, 21 şi 22 martie.  În Transilvania, între 16 şi 21 martie, vremea se va încălzi, iar temperaturile pe timpul zilei vor creşte de la 8 până la 14 - 15 grade, în medie regională. După aceea, va avea loc o răcire semnificativă a regimului termic, astfel încât pe 23 martie media temperaturilor maxime va fi de 3 grade. Apoi, valorile termice vor creşte uşor de la o zi la alta, urmând să atingă o valoare medie de 10 grade la finalul celor două săptămâni de prognoză. Temperaturile nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, fiind în creştere de la -8 grade la începutul primei săptămâni, până la 2 grade pe 21 martie, după care vor scădea spre -8 grade, pe data de 23 martie. Ulterior, media temperaturilor minime va creşte treptat, spre -2 grade la finalul intervalul de prognoză. Probabilitatea de precipitaţii va fi în creştere după data de 20 martie, dar acestea vor fi în general slabe cantitativ, exceptând zilele de 21 şi 22 martie, când pot fi mai însemnate.

VREMEA. Banat

Vremea se va încălzi treptat, astfel încât, pe 19 şi 20 martie, media temperaturilor maxime va ajunge la 17 - 18 grade. În intervalul 21 - 23 martie, această medie va scădea până la 7 grade, iar apoi va creşte uşor, atingând 13 grade, pe 29 martie. Temperaturile minime vor avea o evoluţie asemănătoare, urmând un trend ascendent până pe 21 martie, când media lor va ajunge la 5 grade. În a doua săptămână, cele mai scăzute valori termice nocturne din această regiune vor fi cuprinse, în medie, între -2 şi 2 grade, cu cele mai ridicate valori în intervalul 27 - 29 martie. Probabilitatea mai ridicată pentru precipitaţii slabe se estimează a fi în intervalul 21 - 24 martie.

VREMEA. Crişana

În această săptămână, vremea se va încălzi treptat, iar pe data de 20 martie media temperaturilor maxime va ajunge la 18 grade. Ulterior, în intervalul 21 - 23 martie, media va scădea până spre 7 grade, după care va creşte uşor, de la o zi la alta, şi va ajunge la 12 grade, pe 29 martie. Temperaturile minime vor avea o evoluţie asemănătoare, urmând un trend ascendent până pe 21 martie, când media lor va ajunge la 5 grade. În a doua săptămână, cele mai scăzute valori termice nocturne din această regiune vor fi cuprinse, în medie, între -3 şi zero grade, cu cele mai ridicate valori în intervalul 28 - 29 martie. Va fi probabilitate mai ridicată pentru precipitaţii, în general slabe, în intervalul 20 - 24 martie.

VREMEA. Maramureş

Până la sfârşitul primei săptămâni, media maximelor termice va fi în creştere de la o zi la alta, astfel încât pe 20 martie va fi în jurul a 15 grade. Ulterior, vremea se va răci şi temperaturile diurne vor marca o scădere, spre o valoare medie de 4 - 5 grade, pe 22 - 23 martie, iar ulterior un nou proces de încălzire va determina, la sfârşitul intervalului, înregistrarea unei medii regionale a maximelor diurne de aproximativ 11 grade. Valorile termice nocturne vor avea o evoluţie similară, caracterizată printr-o tendinţă de încălzire de până la 4 grade, pe 21 martie, apoi urmează o scădere a temperaturii spre -5 grade, la începutul celei de-a doua săptămâni, pentru ca în ultimele zile ale prognozei regimul termic să marcheze o nouă creştere, spre aproximativ zero grade, la sfârşitul intervalului de prognoză. Până pe 19 martie, probabilitatea pentru precipitaţii va fi extrem de redusă, dar în zilele de 20, 21 şi 22 martie acestea se pot semnala pe arii relativ extinse, iar pe parcursul celei de-a doua săptămâni vor fi prezente la nivel izolat aproape în fiecare zi.  

VREMEA. Dobrogea

Până în data de 20 - 21 martie, media temperaturilor maxime va fi în creştere de la o zi la alta, atingând aproximativ 15 grade. După acea perioadă, va avea loc o răcire a vremii, iar temperaturile diurne vor scădea, în medie regională, spre 4 grade pe 23 martie, pentru ca apoi să crească uşor şi treptat până la finalul celei de-a doua săptămâni, când se va înregistra o valoare medie de 10 grade. Regimul termic nocturn va fi caracterizat prin valori medii ale temperaturilor minime în creştere spre 6 - 7 grade, până în 21 martie. Din 23 şi până pe 35 martie, vor fi temperaturi în scădere, spre aproximativ zero grade, după care media minimelor nocturne va fi în creştere, până la 2 - 3 grade, la sfârşitul săptămânii următoare. Probabilitatea de precipitaţii va fi extrem de redusă până pe 20 martie. Ulterior, acestea se vor semnala aproape în fiecare zi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, dar vor fi în general slabe cantitativ.   În Oltenia, maximele termice, în medie, vor fi în creştere în prima zi, până la 17 - 18 grade, în data de 21 martie. Până pe 23 martie, vremea se va răci şi se va înregistra o valoare medie a maximelor în jurul a 6 grade. Ulterior, va avea loc un proces de încălzire, iar media temperaturilor maxime va ajunge la 12 grade. Minimele termice vor fi, în medie, de -3 grade la începutul primei săptămâni, vor creşte spre 4 grade în datele de 21 şi 22 martie, apoi vor scădea spre -3 grade pe 24 martie. În a doua jumătate a intervalului, media minimelor termice va creşte treptat, spre 1 grad Celsius, la sfârşitul intervalului. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în intervalul 21 - 24 martie. În restul intervalului, precipitaţiile vor fi prezente cu totul

VREMEA. La munte, media temperaturilor maxime va fi în creştere până în data de 20 martie, de la valori în jurul a 2 grade, la 6 - 7 grade. Ulterior, până pe 23 martie, vremea se va răci, iar media maximelor va fi negativă şi se va situa în jurul a -4 grade. După această dată, vremea va intra într-un proces de încălzire uşoară, iar în ultima zi a intervalului se vor înregistra maxime, în medie, de 1 - 2 grade. Valorile nocturne vor avea acelaşi parcurs şi astfel, până în data de 21 martie, acestea vor creşte de la valori medii cuprinse între -10 şi -9 grade, la un ecart între -2 grade şi -1 grad. Până pe data de 24 martie se va înregistra o scădere a mediilor nocturne, spre -10 grade, apoi, treptat, valorile minime vor creşte din nou până la sfârşitul intervalului, când se vor înregistra, în medie, între -7 şi -6 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii, mai ales sub formă de ninsoare, va fi ridicată în intervalul 21 - 24 martie. În restul intervalului, precipitaţiile vor fi prezente cu totul izolat şi trecător.   

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole