Antena 3 CNN Actualitate Social VREMEA. Canicula cuprinde toată țara! Unde sunt anunţate temperaturi de foc?

VREMEA. Canicula cuprinde toată țara! Unde sunt anunţate temperaturi de foc?

7 minute de citit Publicat la 16:22 05 Aug 2019 Modificat la 16:22 05 Aug 2019

Vremea. Vremea va fi într-un proces de încălzire până pe 8 august, când se vor înregistra temperaturi în jur de 30 de grade Celsius, dar şi averse, după care temperaturile vor scădea în următoarele două zile pentru ca ulterior să urce iar, conform prognozei pe două săptămâni (5-18 august) publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie. 

Vremea. Probabilitatea apariţiei ploilor creşte după data de 13 august. 

Vremea. În Banat, vremea se va încălzi treptat până în data de 8 august, când va fi caniculă, iar media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 35 de grade. Vineri, 9 august, se va răci în medie cu aproximativ 5 grade, apoi valorile termice vor creşte din nou, astfel că luni, 12 august, se va atinge o medie de 35 de grade. Va urma o răcorire treptată, iar în ultimele zile de prognoză media temperaturilor maxime nu va mai depăşi 30 de grade. Media minimelor termice va creşte de la 13 grade în prima zi, până la 19 grade, în 8 şi 9 august. În următoarele două zile se va răci, la o medie de 16 grade, iar până marţi, 13 august, aceasta va reveni la 19 grade. În zilele care vor urma valorile termice minime vor scădea, iar în ultimele două zile vor fi în medie de 15 grade. Vor fi intervale de timp cu averse, cu o probabilitate mai mare în zilele de 8 şi 9 august, precum şi după data de 13 august. 

Vremea. În Crişana, media temperaturilor maxime va creşte de la 27 de grade în prima zi, până la aproximativ 34 de grade joi, 8 august. În următoarea zi se va răci cu 6 grade, apoi se va încălzi din nou, iar media maximelor va reuşi să atingă din nou 34 de grade, luni, 12 august. Va urma un proces de răcorire a vremii, iar în ultimele 3 zile de prognoză, media maximelor termice nu va mai depăşi 28 de grade. Minimele termice vor avea un parcurs asemănător, vor creşte până în 8 august, când media lor va fi de 19 grade, apoi vor scădea, astfel că în jurul datei de 11 august aceasta va fi de doar 15 grade. Ulterior, până la sfârşitul săptămânii, media minimelor termice va fi între 14 şi 18 grade. Vor fi intervale de timp cu averse, cu o probabilitate mai mare în zilele de 8 şi 9 august, precum şi după data de 13 august. 

Vremea. În Transilvania, maximele termice vor fi în creştere de la o medie de 24 de grade în prima zi până la 33 de grade în ziua de 8 august. Va urma o răcorire de scurtă durată, 9 şi 10 august, când media va fi de 28 de grade, apoi se va încălzi din nou şi se va reveni la media de 33 de grade în data de 13 august. Ulterior, se va răcori treptat, astfel că în ultimele două zile media va ajunge să se situeze în jurul valorii de 28 de grade. Şi media temperaturilor minime va avea oscilaţii, între 10 grade în prima zi şi 17 grade în 9 august, apoi se răceşte, iar în 11 august vor fi în medie doar 12 grade. În cea de-a doua săptămână, media minimelor termice va avea variaţii între 12 şi 16 grade. Vor fi intervale de timp cu averse, cu o probabilitate mai mare în primele două zile, în 8 şi 9 august, precum şi după data de 13 august. 

Vremea. În Maramureş, în primele patru zile se va încălzi, iar de la o medie a maximelor termice de 26 de grade, la început, se va ajunge la 33 de grade în data de 8 august. În 9 şi în 10 august vor fi în medie doar 28 de grade, iar până în 12 august media maximelor termice va reveni la 33 de grade. Ulterior, se va răci treptat, iar în ultimele zile media va fi de aproximativ 26 de grade. Temperaturile minime vor fi şi ele în creştere la început, de la o medie de 12 grade în prima zi, până la 18 grade în data de 9 august. Până în 11 august aceasta va scădea cu 5 grade, apoi va creşte spre 16 grade, iar după 14 august se va resimţi o scădere a minimelor termice, ceea ce va face ca la finalul intervalului de prognoză, media acestora să ajungă din nou la 12 grade. Vor fi intervale de timp cu averse, cu o probabilitate mai mare până în data de 9 august, precum şi după data de 13 august. 

Vremea. În Moldova, până în data de 8 august vremea se va încălzi. Astfel, media maximelor va fi în creştere de la 25 de grade la 33 de grade, iar cea a minimelor de la 13 grade până la 18 grade. Apoi, până spre sfârşitul primei săptămâni, valorile termice vor fi în scădere spre medii ale maximelor de 28 de grade şi ale minimelor, de 15 grade. La începutul celei de-a doua săptămâni se vor înregistra din nou maxime, în medie, de 33 de grade şi minime de 17 - 18 grade. Până la sfârşitul intervalului, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere spre medii regionale ale maximelor de 27 - 28 de grade şi ale minimelor în jurul a 15 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai mare în jurul datei de 9 august şi spre sfârşitul intervalului. 

Vremea. În Dobrogea, vremea se va încălzi în primele zile ale intervalului. Astfel, media maximelor va creşte de la 26 de grade la 28 - 29 de grade în jurul datei de 9 august. În restul intervalului, variaţiile temperaturilor maxime nu vor fi semnificative, iar media acestora va oscila între 28 şi 30 de grade. Evoluţia temperaturilor minime va fi asemănătoare cu cea a maximelor. Până în data de 10 august, temperaturile minime vor fi în creştere de la medii regionale în jurul a 16 grade la medii de 19 - 20 de grade. Apoi, până la sfârşitul intervalului, minimele termice vor avea uşoare variaţii, dar media acestora va fi în continuare de 19 - 20 de grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai mare în jurul datei de 9 august şi după data de 15 august. 

Vremea. Regiunea Munteniei se va caracteriza printr-o încălzire a vremii în primele zile ale intervalului. Astfel, media maximelor va fi în creştere de la 27 - 28 de grade la 34 de grade, iar cea a minimelor de la 13 - 14 grade până la 18 grade. Apoi, până la sfârşitul primei săptămâni, valorile termice vor fi în scădere spre medii ale maximelor de 31 de grade şi ale minimelor, de 16 grade. La începutul celei de-a doua săptămâni se vor înregistra maxime, în medie, de 34 - 35 de grade şi minime de 17 - 18 grade. Până la sfârşitul intervalului, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere spre medii regionale ale maximelor de 31 de grade şi ale minimelor, de 16 - 17 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai mare în jurul datei de 9 august şi după data de 14 august. 

Vremea. În Oltenia vremea se va încălzi treptat până în data de 8 august, de la medii regionale ale maximelor de 28 - 29 de grade, la medii în jurul valorii de 34 de grade. Până la sfârşitul primei săptămâni, se va răci, în medie, cu aproximativ 3 grade, apoi valorile termice vor creşte din nou, astfel că la începutul celei de-a doua săptămâni se va atinge o medie de 35 de grade. Va urma o răcorire treptată, iar în ultimele zile de prognoză media temperaturilor maxime nu va mai depăşi 31 de grade. Media minimelor termice va creşte de la 13 - 14 grade în prima zi, până la 19 grade, în 9 august. În următoarele două zile se va răci la o medie de 16 grade, iar până în data de 14 august aceasta va reveni la 19 grade. În zilele care vor urma, valorile termice minime vor fi în scădere, iar în ultimele două zile vor fi în medie de 16 grade. Vor fi intervale de timp cu manifestări de instabilitate, cu o probabilitate mai mare în data de 9 august, precum şi după data de 14 august. 

Vremea. La munte, în general, media valorilor termice maxime va avea variaţii între 18 şi 23 grade, iar a minimelor între 8 şi 13 grade. Vor fi intervale cu averse aproape în fiecare zi, dar mai frecvente vor fi în jurul zilei de vineri, 9 august, şi după data de 13 august

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole