A murit pictorul Sorin Dumitrescu. Artistul a făcut ilustrația unor volume de Nichita Stănescu, cu care era și prieten
Publicat acum 1 ora si 0 minute
Temperatura maximă va ajunge în jurul valorii de 17 grade.
Potrivit meteorologilor, cerul va avea înnorări şi în prima parte a zilei vor fi și precipitații.
Vântul va sufla moderat şi cu unele intensificări, iar temperatura minimă va fi de 9 - 11 grade Celsius.
Meteorologii anunță și o informare de instabilitate atmosferică. În sudul, centrul și sud-estul țării, dar și în zonele montane vor apărea averse, unele din ele cu caracter teorențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și în unele zone grindină.
De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp.