Antena 3 CNN Actualitate Prognoza meteo. Vreme ca de vară până vineri, de sâmbătă temperaturile scad ușor

Prognoza meteo. Vreme ca de vară până vineri, de sâmbătă temperaturile scad ușor

S.T.
2 minute de citit Publicat la 15:55 28 Apr 2020 Modificat la 15:55 28 Apr 2020

Vremea va deveni în general instabilã. Îndeosebi din a doua parte a zilei vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã la început în vest, centru, nord şi la munte, apoi(spre searã şi la începutul nopţii) local şi în sudul ţãrii. Instabilitatea atmosfericã se va manifesta prin accentuarea înnorãrilor, averse, frecvente descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului şi pe arii restrânse vijelii.

Ploile vor avea mai ales caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp, pe suprafeţe restrânse cantitãţile de apã vor depãşi 15...20 l/mp şi vor fi condiţii de grindinã.

Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 28 de grade, mai scãzute pe litoral spre valori în jurul a 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade.

Vremea. Prognoza meteo pentru joi, 30 aprilie 2020

Vremea se va menţine caldã, local deosebit de caldã în regiunile extracarpatice, dar şi în general instabilã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, local averse şi  frecvente descãrcãri electrice în special din orele amiezii în nord, centru şi nord-est, precum şi la deal şi la munte, iar pe arii mai restrânse şi în restul zonelor, cu o probabilitate mai mare în sud-est. Ploile vor avea şi caracter torenţial astfel cã în intervale scurte de timp se vor înregistra cantitãţi de apã mai însemnate, iar izolat vor fi posibile cãderi de grindinã. 

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri asociate ploilor, iar cu o probabilitate destul de ridicatã, cu precãdere în sud-est, pe arii restrânse vor fi vijelii. 

Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 28 de grade, uşor mai coborâte în nordul litoralului spre valori în jurul a 14 grade,  iar cele minime vor fi cuprinse în general între 5 şi 11 grade.

Vremea. Prognoza meteo pentru vineri, 1 mai 2020

În vestul, nordul şi centrul ţãrii precum şi în zonele montane şi submontane vor fi înnorãri temporar accentuate şi se vor semnala ploi ce vor avea mai ales caracter de aversã şi local descãrcãri electrice. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se pot înregistra cantitãţi de apã mai însemnate şi izolat vor fi condiţii de grindinã. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse.

Vântul va avea unele intensificãri pe crestele montane, iar trecãtor şi în timpul ploilor.

Valorile termice vor marca o scãdere faţã de intervalul anterior în regiunile vestice, astfel cã maximele vor fi cuprinse între 15...16 grade în Dealurile de Vest şi 27 de grade în Bãrãgan, iar minimele între 6 şi 13 grade.

Vremea. Prognoza meteo pentru sâmbătă, 2 mai 2020

Gradul de instabilitate atmosfericã se va menţine ridicat în special dupã-amiaza şi seara cu precãdere în jumãtatea esticã a teritoriului şi pe arii restrânse în restul zonelor şi se va manifesta prin accentuarea înnorãrilor, local averse şi descãrcãri electrice. Izolat se pot înregistra cantitãţi de apã mai însemnate.

Vântul va avea unele intensificãri pe crestele montane, iar de scurtã duratã şi în timpul ploilor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 24 de grade, iar cele minime între 2 şi 12 grade.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole