În vara lui 2018, bărbatul a intrat în curtea vecinului său în timpul nopții și i-a dat foc la mașină. Acesta a negat comiterea faptei în fața instanței, dar anchetatorii au găsit la fața locului pălăria bărbatului și au efectuat o analiză ADN, care a pus în evidență un profil genetic majoritar identic cu al inculpatului.
Legătura cu inculpatul s-a stabilit când au fost vizionate imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă. Bărbatul apărea în ziua respectivă într-o căruță, purtând pe cap o pălărie rotundă, de culoare kaki, asemănătoare cu cea găsită de anchetatori, potrivit monitoruldevrancea.ro.
Vrânceanul a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru distrugere și violare de domiciliu.
„Condamnă pe inculpatul (…): la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru violare de domiciliu; la pedepsa de 2 ani închisoare, pentru distrugere. (…) contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare. (…) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani”.