Adrian Câciu a detaliat cum se vor acorda voucherele energetice din PNRR, pentru instalarea de panouri fotovoltaice și baterii, și cine va avea prioritate la primirea lor.
"Cea mai importantă alocare este pentru cetățeni, pentru gospodării, unde avem 1,2 miliarde de euro pentru panouri fotovoltaice și baterii - vouchere pentru acest tip de investiții - și, pe de altă parte, pentru eficiența energetică a gospodăriilor, a caselor", a declarat Adrian Câciu.
"Aceste investiții merg mână în mână, deci nu se acordă (finanțare - n.r.) doar pentru panouri sau doar pentru baterii (de stocare a energiei produse de panouri - n.r.). Se acordă pentru persoanele care trebuie să-și asigure suficiența energetică. Atenție, nu este un program pentru prosumatori. Cei care vor beneficia de aceste vouchere vor avea îndeajunsă energie pentru consum, nu pentru a fi producători de energie", a mai arătat ministrul la Digi24.
Vouchere pentru panouri fotovoltaice și anveloparea caselor. Care va fi valoarea voucherelor și cum se vor acorda
"Valoarea unui voucher pentru panouri fotovoltaice este de până la 25.000 de lei, este echivalentul a 5 kilowați, depinde de fiecare gospodărie, undeva poate e nevoie doar de 3 KW, undeva poate e nevoie de 4 KW. Acest (voucher de) 25.000 de lei pentru panouri este însoțit de (încă un voucher de) 25.000 de lei pentru capacitate de stocare, pentru baterii. Deci 50.000 de lei (în total), 10.000 de euro pentru o gospodărie", a detaliat Adrian Câciu.
Casa eficientă energetic, voucher de 76.500 lei
"Separat de această investiție, avem o altă investiție, Casa eficientă energetic, care înseamnă un voucher de 76.500 lei (12.000 de euro), pentru anveloparea gospodăriilor. Practic, trecerea ei într-o categorie energetică superioară.
Se face un audit energetic, se stabilește la ce valoare energetică este casa și prin această investiție trebuie să ridici eficiența energetică a casei", a spus ministrul.
Vouchere pentru anveloparea caselor. Care sunt condiţiile
Cetățeanul trebuie doar să depună o cerere la primărie au la consiliul județean, iar autoritatea locală se va ocupa mai departe de restul actelor, a mai precizat Adrian Câciu. Prin acest program vor fi anvelopate 60.000 de case, potrivit estimărilor actuale.
"Nu va fi primul venit, primul servit". Cine are prioritate
"Nu va fi primul venit, primul servit. Pentru că noi ne referim la populația vulnerabilă energetic. Criteriul cel mai important este să demonstrezi că ești în zona de sărăcie energetică - există această definiție și în legea energie, și în directivele europene - și atunci, practic, dacă te încadrezi în această zonă, vei avea întâietate", a explicat ministrul Adrian Câciu.