Marcel Ciolacu susține că electrocasnicele vechi din bucătărie sunt cele care consumă cel mai mult curent, fapt pentru care ar trebui înlocuite rapid cu unele noi, mai performante. El spune însă că nu va face economie și că nu îi va forța pe români și nici pe familia lui să consume mai puțină energie.
"Un sistem de vouchere pentru a-și schimba electrocasnice, care sunt cele moderne, care consumă mult mai puțin, cred că este oportun. Este de fapt un mod de încadra în zona de economie. Nu poți să le ceri românilor să stingă becul.
Românii își gospodăresc singuri bugetul. Dar acesta este un mod în care statul să vină să continue un sistem de modernizare, până la urmă, a gospodăriei" a declarat liderul PSD.
Marcel Ciolacu susține că nu este realizabil ca statul să impună populației măsuri pentru reducerea consumului de energie din cauză că nu poate fi verificată respectarea acestora.
"Știm unde dorim să ne încadrăm și economie facem la bugetul familiei. Este un mod voluntar. Celălalt mod, vreau să vă întreb și eu pe dumneavoastră. Cum poate să mă controleze pe mine cineva cum consum curentul?
Este posibil ca Uniunea Europeană să se refere nu neapărat la populație. Poate ar fi trebuit să nuanțeze, poate la cum să se mute capacități de producție și pe timp de noapte, ca să nu mai fie vârfuri de consum, în anumite ore în timpul zilei.
Eu am crescut cu Ceaușescu. Mama striga după mine dacă nu stingeam becul, dar eu nu pot să-i cer fiului meu același regim și aceleași traume pe care l-am avut eu", a adăugat acesta.