Antena 3 CNN Life Timp liber Vouchere de vacanță și pentru angajații din privat, anunță ministrul Turismului. Ce valoare pot avea

Vouchere de vacanță și pentru angajații din privat, anunță ministrul Turismului. Ce valoare pot avea

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 16:01 16 Feb 2022 Modificat la 16:13 16 Feb 2022

Angajatorii nu vor plăti contribuții la stat pentru suma dedusă.

„Am început în decembrie cu Ordonanța pentru vouchere (n.r. de vacanță). Toți salariații din domeniul public pot beneficia de tichete de vacanță în valoare de 1450 lei. Mai mult, orice salariat din sectorul privat, dacă patronul dorește, poate beneficia de tichet de vacanță, dar nu e limitat la o sumă, la 1450 lei, ci suma poate merge până la de șase ori salariul minim pe economie, cu niște beneficii pentru patron, în sensul că toată suma o poate deduce, o poate pune pe cheltuieli, iar pentru respectiva sumă nu plătește contribuții” a spus ministrul Turismului, Constantin Daniel Cadariu, la DCNews.

La sfârşitul anului trecut Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind acordarea voucherelor de vacanță pentru bugetari, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2026.

Potrivit ministrului Antreprenoriatului şi Turismului, ţinta reglementării a fost atât asigurarea refacerii capacității de muncă şi creșterea productivității beneficiarilor, cât şi stimularea dezvoltării turismului intern, corelată cu asigurarea unui mediu concurențial sănătos.

Actul normativ adoptat exclude de la posibilitatea acceptării acestor vouchere de vacanța pe anul 2022 acei operatori economici care înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Toate unitățile afiliate sunt obligate să transmită facturile emise titularilor în sistemul naţional RO e-Factura până la data de 1 aprilie 2022.

 

Etichete: voucher vacanţă
Citește mai multe din Timp liber
» Citește mai multe din Timp liber
TOP articole