Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Voucher de 200 de euro pentru porcul de Crăciun. Cum îl puteţi obţine

Voucher de 200 de euro pentru porcul de Crăciun. Cum îl puteţi obţine

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 18:58 02 Mar 2023 Modificat la 19:59 02 Mar 2023

Fermierii sunt nevoiți să renunțe la creșterea porcului în urma restricțiilor impuse pentru lichidarea focarelor de pestă porcină. Astfel crescătorii înscriși în registrul agricol care vor să renunțe la creșterea porcilor vor primi din partea Autorității Naționale Veterinare un voucher de 200 euro cu care își vor putea achiziționa porcul de Crăciun, dacă inițiativa legislativă va fi aprobată.

"Acum depinde, nu cred că e una rea, dar depinde, de exemplu, dacă o dă pentru un porc sau dă, pentru câți porci are nevoie crescătorul. Dacă are voie să crească 15 porci în gospodărie și renunță să crească cei 15 porci, îi dă pentru fiecare porc câte 200 euro sau îi dea doar 200 euro", spune un fermier.

Propunerea a fost văzută ca un real ajutor de către persoanele mai în vârstă, în timp ce gospodarii tineri preferă să își continue activitatea separat de fermele comerciale.

"Eu nu pot să țin porc că-s bătrân", spune un pensionar

"Noi suntem români şi românește mâncăm, tot cel de casa e mai bun, nu cel din magazin", mai spune un bărbat

"Cu asta nu sunt de acord. Lasă omul să ţină ce poate", este de părere o femeie. 

Proiectul caută să rezolve și problema fermierilor mici, care sunt nevoiți să renunțe la creșterea porcului din cauza restricțiilor impuse ca urmare a focarelor de pestă porcină.

"Sigur, e nevoie de o sumă, un efort bugetar de la bugetul de stat, dar uitându-ne la cantitatea de carne pe care o importăm, practic 85% din carnea de porc o importăm România, e clar că nu suntem pe o direcție sănătoasă", spune Emil Dumitru, secretar de stat la Ministerul Agriculturii. 

Datele oficiale arată că România importă peste 70% din cantitatea de carne de porc consumată. 

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole