Antena 3 CNN Politică Alegeri locale "Vom trece peste ei ca panzerele lui Rommel". Declaraţie halucinantă a primarului din Reşiţa despre candidaţii PSD

"Vom trece peste ei ca panzerele lui Rommel". Declaraţie halucinantă a primarului din Reşiţa despre candidaţii PSD

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 13:35 29 Mai 2024 Modificat la 13:35 29 Mai 2024

"Vom trece peste ei (n.r. peste PSD), vom trece peste ei exact cum au trecut panzerele lui Rommel în Africa de Nord. Aşa vom trece peste ei... ca panzerele", a fost declaraţia primarului, la o întâlnire electorală cu alţi lideri liberali la Băile Herculane.

Două lucruri şochează: aplauzele din sală la acest îndemn şi faptul că declaraţiile de apologie ale nazismului au fost făcute de faţă cu preşedintele Senatului, generalul Nicolae Ciucă, şi fostul ministrul de Interne Lucian Bode.

Idolul primarului Ioan Popa, Erwin Rommel, a fost feldmareşal al Wehrmacht-ului celui de-Al Treilea Reich. Sunt nenumărate dovezi ale comiterii de crime de război din partea armatei Germaniei naziste în Nordul Africii în timpul în care aceasta a fost condusă de Erwin Rommel.

PSD reaminteşte existenţa legii 107/2006 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Conform articolului 5, "Art. 5. - Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi".

Citește mai multe din Alegeri locale
» Citește mai multe din Alegeri locale
TOP articole