Antena 3 CNN Externe Volodimir Zelenski va participa la summitul NATO din această săptămână, prin videoconferință

Volodimir Zelenski va participa la summitul NATO din această săptămână, prin videoconferință

Cerasela Stafie
<1 minut de citit Publicat la 09:58 23 Mar 2022 Modificat la 09:58 23 Mar 2022

Președintele Volodimir Zelenski se va adresa participanților la summitul NATO. El va vorbi despre necesitatea opririi crimelor de război ale Rusiei, prin introducerea unei zone de restricție aeriană deasupra Ucrainei sau aprovizionării țării cu sisteme de apărare antiaeriană, anunță presa ucraineană.

”Președintele Zelenski este invitat să se adreseze summitului NATO prin intermediul unei videoconferițe", a declarat marți un oficial NATO. "Acesta va fi o oportunitate pentru liderii aliați de a auzi direct de la președintele Zelenski despre situația dificilă cu care se confruntă poporul Ucrainei din cauza agresiunii Rusiei",

Purtătorul de cuvânt al liderului de la Kiev, Sergii Nikiforov, a spus că, cel puțin, Zelenski va ține un discurs la întâlnire și ar putea lua parte la discuția completă, a anunțat Interfax.

Președintele Ucrainei a declarat marți că nu a mai rămas ”nimic” din orașul Mariupol după săptămâni de bombardament rusesc, iar Kievul a făcut apel la Moscova să permită evacuarea a cel puțin 100.000 de oameni care vor să plece.

Ucraina a cerut ajutor, informând Occdidentul cu privire la situația din orașul-port înconjurat din sud. Oficialii spun că locuitorii nu au hrană, medicamente, energie electrică sau apă curentă. 

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole