Antena 3 CNN Externe Volodimir Zelenski, iritat că solicitarea sa pentru rachete Tomahawk a fost scursă în presă: „Era o informație confidențială”

Volodimir Zelenski, iritat că solicitarea sa pentru rachete Tomahawk a fost scursă în presă: „Era o informație confidențială”

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 16:19 30 Oct 2024 Modificat la 16:19 30 Oct 2024

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și-a transmis, miercuri, supărarea față de faptul că o solicitare „confidențială” de-a sa la Casa Albă a fost scursă în presă - liderul de la Kiev spune că a cerut administrației americane furnizarea de rachete Tomahawk, ca parte a eforturilor sale pentru planul său de victorie, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Zelenski le-a prezentat, luna trecută, aliaţilor săi, mai întâi SUA, apoi Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Italiei acest plan, din care a prezentat apoi unele elemente generale într-un discurs în parlamentul de la Kiev.

Planul pleacă de la presupoziţia unei înfrângeri totale a Rusiei în război, obiectiv considerat nerealist de unii oficiali americani, şi a fost primit cu reticenţă de aliaţii occidentali.

Documentul cuprinde, în principal, cererea ca Ucraina să primească mai multe arme, inclusiv să fie instalat pe teritoriul său un „pachet de descurajare non-nucleară”, să fie admisă în NATO şi să poată lovi teritoriul Rusiei cu rachetele occidentale cu rază lungă de acţiune.

„Când multe ţări încep să sprijine planul de victorie, vedeţi ce se întâmplă acum în presă, ei spun că Ucraina a cerut multe rachete, precum Tomahawk, etc.

Dar aceasta este o informaţie confidenţială între Ucraina şi Casa Albă. Cum să înţelegem aceste mesaje?”, a spus Zelenski, miercuri, după apariţia acestei informaţii în presă.

„Deci, asta înseamnă că între parteneri nu mai există lucruri confidenţiale”, a mai spus, iritat, preşedintele ucrainean, care precizase în acel discurs în faţa parlamentului de la Kiev că planul pe care l-a prezentat aliaţilor cuprinde şi anexe secrete.

Reacţia sa de acum vine după ce publicaţia americană New York Times a scris, citând un oficial american de rang înalt, că Zelenski a cerut rachete Tomahawk, cerere despre care respectivul responsabil a declarat că este complet nerealizabilă.

Aceste rachete au o rază de acţiune de 2.500 de kilometri, iar includerea lor în ajutorul militar american oferit Ucrainei ar fi aproape sigur considerată de Rusia o acţiune de escaladare.

De altfel, sângerosul dictator rus, Vladimir Putin, a declarat deja că o decizie favorabilă solicitării Ucrainei de a lovi teritoriul statului agresor cu rachete occidentale ar însemna implicarea directă a ţărilor NATO în conflictul din Ucraina.

Zelenski a propus recent, negocierea unui armistițiu parțial cu Rusia, în condițiile în care nu pare că există un interes ridicat printre aliații occidentali ai Ucrainei pentru acceptarea prevederilor din planul său de victorie.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole